„Aflat voi fi de cei ce nu mă
căutau,
Vedea-mă-vor cei ce nu întrebau de
mine.”
Heinrich Böll este un autor german, laureat al premiului
Nobel pentru literatură - 1972. Dacă nu ați citit încă nicio operă
de-a autorului, este momentul să o faceți. Noi vom încerca să vă
inițiem în opera vastă a autorului cu această recenzie. Am ales
atât „Onoarea pierdută a Katharinei Blum” dar textul asupra căruia
ne-am decis să vă vorbim este „Opiniile unui clovn”.
Autorul nu mărturisește de ce Hans este părăsit, toată vina
despărțirii celor doi fiind pusă asupra femeii. Astfel, Hans este
forțat să se acomodeze cu o situație dezastruoasă, care îl macină,
este „amputat” fără iubirea Mariei. Fără serviciu, fără iubire și
fără bani, tânărul va încerca să revină la o normalitate cât este
ea de posibilă.
Acestă operă este una dintre acelea care te fascinează încă
din primele pagini, dar nu prin fabulos, ci prin faptul că este o
sinceră confesiune a personajului principal: un clovn. Mai
exact, Hans Schnier, un tânăr de 27 de ani, ne prezintă o zi din
viața lui de proaspăt șomer, dar ceea ce dă complexitate textului
sunt incursiunile în trecutul acestuia. Prezentarea evenimentelor
nu este una cronologică, ele surprind nefericirea pe care simțit-o
Hans atunci. Însă, cauza nefericirii supreme este Marie, iubita sa
care îl va părăsi, plecând cu alt bărbat. Impresionantă este și
dragostea pe care Hans o poartă Mariei, în ciuda faptului că
aparțin de două culte religioase diferite (religia fiind un fapt
controversat al Germaniei postmoderniste, de aici inspirația
autorului dintr-un fapt istoric real).
„Mâinile ei încălziseră la subsuorile mele și cu cât se încălzeau mai tare, cu atât mai somn mi se făcea. În curând mâinile ei erau cele care mă încălzeau pe mine și când mă întreba din nou dacăo iubesc și dacă o găsesc frumoasă, i-am spus că ata e de la sine înțeles, dar ea mi-a spus că-i place să audă lucruri care sunt de la sine înțelese, iar eu murmurat somnoros că da, da, o găsesc frumoasă și o iubesc.”
„Mâinile îmi devin stângace din cauza singurătății și simpla nevoie de a deschide o conservă și de a sparge ouăle în tigaie mă aruncă într-o adâncă melancolie. N-am deloc aptitudini de celibatar.”
„Mâinile ei încălziseră la subsuorile mele și cu cât se încălzeau mai tare, cu atât mai somn mi se făcea. În curând mâinile ei erau cele care mă încălzeau pe mine și când mă întreba din nou dacăo iubesc și dacă o găsesc frumoasă, i-am spus că ata e de la sine înțeles, dar ea mi-a spus că-i place să audă lucruri care sunt de la sine înțelese, iar eu murmurat somnoros că da, da, o găsesc frumoasă și o iubesc.”
„Mâinile îmi devin stângace din cauza singurătății și simpla nevoie de a deschide o conservă și de a sparge ouăle în tigaie mă aruncă într-o adâncă melancolie. N-am deloc aptitudini de celibatar.”
„Cred că nu există nimeni pe lume care să
poată înțelege un clovn, nici un clovn nu-l înțelege pe altul,
pentru că apare întotdeauna invidia sau răutatea. Marie aproape că
mă înțelesese, dar pe de-a-ntregul nu mă înțelesese
niciodată.”
Clovnul nu își poate închipui că Marie poate să-și
creeze o altă viață cu un alt bărbat, chiar speră la o posibilă
împăcare dar acest lucru nu mai poate fi realizat. Este vulnerabil
fără ea și lovit la picior ajunge într-un moment de
stagnare. Într-un final, textul reprezintă cu mult mai
mult decât ceea ce am prezentat aici. El este de o sinceritatea
dură, atât în planul trecutului – prin copilărie marcată
de părinți cât și prin contemporalitatea romanului –
suferința pe care Hans o simte. Finalul romanului are o notă
optimistă, promițând personajului un viitor mai
fericit decât ceea ce trăise în trecut.
Nota: 10/10 (Simona)
Titlu: Opiniile unui clovn
Autor: Heinrich Boll
Editură: Editura Polirom
Recenzie: Simona
