Nu e deloc important că Cișmigiul e locul meu preferat din București. Nici că în ultimii doi ani, de cînd mi s-a făcut favoarea să locuiesc chiar pe buza lui, mă simt de parcă Cișmigiul ar fi grădina mea. Sînt destul de generos încît să las pe oricine să se plimbe prin ea, pentru că o grădină plină de lume e mai plină de viață decît una goală.

Însă sentimentul meu de rege al grădinii Cișmigiului suferă în fiecare zi o lovitură foarte greu de îndurat, mai precis de fiecare dată cînd trec pe lîngă Bibiliotecă. Bilioteca nu e bibliotecă, e o cîrciumă din colțul de lîngă Conservator. Nici măcar nu știu de ce se numește așa, pentru că nu am văzut acolo vreo carte sau ceva care să evoce o bibliotecă. În fine, nu asta e problema. Problema e că Biblioteca e întreținută de un generator diesel zgomotos și care zi și noapte înghite aerul curat al Cișmigiului și scuipă înapoi otravă. E atît de rău încît de miros...