Nu e deloc important că Cișmigiul e locul meu preferat din București. Nici că în ultimii doi ani, de cînd mi s-a făcut favoarea să locuiesc chiar pe buza lui, mă simt de parcă Cișmigiul ar fi grădina mea. Sînt destul de generos încît să las pe oricine să se plimbe prin ea, pentru că o grădină plină de lume e mai plină de viață decît una goală.

Însă sentimentul meu de rege al grădinii Cișmigiului suferă în fiecare zi o lovitură foarte greu de îndurat, mai precis de fiecare dată cînd trec pe lîngă Bibiliotecă. Bilioteca nu e bibliotecă, e o cîrciumă din colțul de lîngă Conservator. Nici măcar nu știu de ce se numește așa, pentru că nu am văzut acolo vreo carte sau ceva care să evoce o bibliotecă. În fine, nu asta e problema. Problema e că Biblioteca e întreținută de un generator diesel zgomotos și care zi și noapte înghite aerul curat al Cișmigiului și scuipă înapoi otravă. E atît de rău încît de mirosul de gaze arse te ia de nas de departe, ceea ce e oribil, pentru că ultimul lucru pe care îl vrei cînd te plimbi prin Cișmigiu e să înghiți otravă de diesel. Pentru asta te duci să te plimbi pe Calea Victoriei. Nu știu de ce dar ani de zile nu m-a deranjat deloc Biblioteca, deși merge pe același generator bătrîn și toxic. Cred ca anul trecut chiar am mers acolo să beau ceva. Acum n-aș mai merge acolo decît cu pistolul la cap. Dar faptul că eu nu mă mai duc la Bibliotecă nu înseamnă că am scăpat de ea, pentru că aerul otrăvit de acolo îmi strică plimbările de seară prin Cișmigiu și îmi aduce aminte că nu sînt deloc regele lui, pentru că dacă aș fi, aș pocni din degete și Biblioteca ar dispărea instant cu tot cu generatorul ei blestemat și în locu lei ar apărea ceva frumos. Nu știu încă ce, ar trebui să mă gîndesc puțin. Pînă una alta mă întreb, de ce nu poate și Biblioteca să meargă pe curent electric ca toate celelalte locuri din Cișmigiu care vînd înghețată și vată de zahăr pe băț și bere și nachos și floricele? Sigur, patronul cunoaște pe cineva la Primărie, altfel nu-mi explic de ce cancerul ăsta din inima Bucureștiului nu e extirpat.

N-am avut niciodată porniri de vandal dar mi-a trecut de mai multe ori prin cap gîndul și chiar dorința să tai cablurile generatorului. Să le tai în fiecare noapte pînă cînd patronii își vor da seama că n-are rost să le mai lipească la loc și se vor hotărî să se lege la rețeaua de electricitate ca toată lumea sau să plece acasă și să vîndă pizza proastă în altă parte. N-o să fac asta pentru că nu vreau să ajung la probațiune altfel decît în calitate de consilier, dar în visele mele trec prin acel colț al Cișmigiului fără să îmi țin respirația și sentimentul că mă plimb prin grădina mea se dezlănțuie nestingherit, fără nicio amenințare la suveranitatea lui deplină.