O afirmație cunoscută în poveștile polițiste este că cea mai bună ascunzătoare este la vedere (englezii spun: the best hiding place is in plain sight). Mai mult de atât, lucrurile care sunt ascunse în zone deschise și familiare sunt de fapt cu atât mai greu de descoperit. Tâlcul și efectul acestor afirmații se leagă de felul în care funcționează creierul nostru. Deși ne place să ne privim ca receptori pasivi ai realității, să considerăm că noi percepem și procesăm realitatea unidirecțional, că ea se „varsă” pur și simplu în simțurile noastre, de fapt suntem mai degrabă constructori ai realității. Informația canalizată prin simțuri se întâlnește cu proiecțiile anticipate ale creierului nostru și, undeva la jumătatea drumului, are loc un proces de ajustare, astfel că predicțiile imprecise de jos în sus sunt corectate cu datele noi pe care le primim de sus în jos. Despre acest proces au vorbit pe larg cercetători precum <...