Parfumul de primăvară se simte peste tot în jur. Pomi
înfloriti, pasarele cântând, zăpada ce se topește și lasă loc
ghioceilor sa crească. Pana și calendarul ne indica faptul ca iarna
s-a cam terminat și ca primăvară bate la ușă. Chiar daca baba
Dochia abia de mâine începe sa își lepede cojoacele, e semn bun,
vin anotimpuri mai calde.
Chiar și starea de spirit a oamenilor este ușor
îmbunătățită de toți acești vestitori ai primăverii. Vedem mai
multe zâmbete pe chipuri și mai multe simpatii în suflet, ceea ce
este un lucru minunat. Nu renaște doar natura, ci și sufletul
nostru, odată cu ea. Inmugureste speranța. Creste și se dezvolta
veselia. Nimic parca nu e mai frumos, după o iarna grea, decât o zi
însorită și calda de primăvară. Sa dai o fuga pe banca preferata
din parc și sa te uiți la rățuștele zglobii de pe lac. Sa inspiri
aerul, parca, mai curat și sa asculți cântecul neîncetat al
inaripatelor, frumos colorate. Sa ai cu tine cartea preferata și sa
te pierzi ba printre rândurile ei, ba în zare, datorita frumuseții
naturii.
E frumos intr-adevăr, însă asa cum iarna nu se lasă
alungata cu una, cu doua, asa și noi, în contemplarea noastră, mai
alunecam pe panta amintirilor. Și uite asa ajungem sa ne aducem
aminte de momente frumoase, alături de oameni frumoși, care ne-au
făcut sa atingem cerul cu emoțiile pe brate; oameni ce ne-au ținut
sufletul în pumn și care au ridicat trăirile la rang de arta.
Oameni cu care ai mai stat pe acea banca, în acel parc, privind în
aceeași direcție, chiar dacă ulterior, direcțiile poate s-au
separat. A frumos drumul pășind împreună. Fiecare om îți lasă o
amprenta în suflet, iar tu, la rândul tău, o lași celor cărora le
pasesti pragul destinului. Este o vorba care, după ani și ani, s-a
dovedit a fi adevărată și care suna cam asa: "nicio întâlnire a
unui suflet, nu e întâmplătoare". Dacă la început ni se par
coincidente, după un timp aflam ca a fost mana destinului. Fiecare
persoana e menita sa ne lase cate ceva, o încărcătură emoțională
sau o învățătura a faptelor. Trebuie doar sa privima atent. Sunt
oameni ce învață odata cu noi, oameni ce învata de la noi și oameni
de la care noi învațăm.
Când devin melancolica, lucru ce mi se întâmplă deseori,
retrăiesc clipe, momente, scene și vise. Retrăiesc certuri și
râsete, nopți și zile, emoții și suferințe. Îmi amintesc cum eram
îmbrăcată, cuvintele exacte ce se spuneau, privire care se
schimbau. Am o memorie extraordinara când e vorba de amintiri și nu
numai. Câteodată un simplu sunet ma poarta intr-un anumit moment
din trecut, alteori un obiect, dar mai ales o muzica ma determina
sa alunec în amintire. E adevărat ca atunci când ești vesel asculți
muzica, iar atunci când ești trist sau melancolic, asculți
versurile. Și cum vorbesc......
De curând, am apăsat tasta trecutului prin purtarea unui
parfum, folosit cândva. Știam ca exista riscul asta, atunci când
l-am cumpărat din nou, însă știam ca o sa îmi placa escapadele în
timp. Prima utilizare a fost puțin mai emoționantă, purtându-ma
acolo, atunci. Parca eram un spectator invizibil a ceea ce s-a
întâmplat deja. Nu puteam interveni și nici nu voiam asta. Ma
bucuram doar de gustul reîntoarcerii la acele momente, la acea Eu,
mai inocenta, încă neîncercata de toate răutățile lumii. Acea eu
împătimita pentru orice lucru, însetata de emoție și total cu capul
în nori. Pasiunea de a face lucrurile și căutarea de emoții nu au
încetat nici acum, însă atunci parca erau și mai înflăcărate. As fi
putut lua lumea in piept pentru o idee sau o persoana. Ceea ce am
si făcut, iar satisfacția reușitei a fost inegalabila. Câteodată
iubesc sa ma întorc la acea eu, care pierdea, sau mai bine zis,
câștiga nopțile așteptând un tremur al inimii, un gest sau un
cuvânt care sa ma facă sa radiez de fericire. Inocenta are farmecul
ei.
După vreo câteva episoade repetate la folosirea
parfumului, a venit și vremea ca simțul meu olfactiv sa se
obișnuiască atât de mult cu mirosul, încât sa devin imuna la
ademenirile lui. Ma mai încearcă uneori, privind sticluța, cate o
fărama de amintire, un parfum de alte primăveri, însă derdelusul
trecutului se topește precum gheata de afără, odată cu sosirea
razelor de soare.
Oricat de îmbietor ar fi uneori trecutul, nu este bine
sa trăim în el, sa ne hrănim din el sau sa respiram doar aroma lui.
Poate dauna grav prezentului și poate ruina un viitor frumos și
sănătos, din punct de vedere emoțional și psihologic. Trecutul este
frumos de retrăit în momentele melancolice, în clipe de împlinire
sufleteasca, de bucurie chiar, și mai puțin la ceas de solitudine
sau tristețe. Trebuie sa fim stăpâni pe trecutul nostru, nu el pe
noi. Iar având grija ca lucrurile sa fie asa, ne putem bucura în
voie de momentele vremurilor apuse.
Voi ce parfum folosiți? De alte primăveri sau spre unele
noi? ;)
Yours,
Midnightcat
