Oamenii rămân ființe tribale iar adeziunea la un grup ajunge să producă transformări profunde în raportarea la semenii care nu împărtășesc valorile grupului. Această premisă antropologic-evoluționistă a fost poate cel mai bine ilustrată, la nivel global, de fenomenele religioase și politice. Prin această umbrelă justificativă, specia umană a demonstrat cât de crudă poate deveni cu semenii săi. Nu e de mirare că patriotismul, în forma sa cea mai fanatică  a fost considerat mult timp o virtute prioritară, atâta timp cât era valoarea prin care grupul căpăta legitimitate de protecție și îndreptățire în  eliminarea potențialelor amenințări. Printre cele mai notabile situații care expun ravagiile patriotismului devenit necesar, este cea a secolului al XX-lea, secolul ideologiilor care au amorsat ostilitatea grupurilor suficient de puternice. 

Fie că vorbim de perioada antebelică, sau de cea interbelică, de ascensiunea nazismul...