Dumnezeu a rânduit lumea cu rosturi şi pe mine cu un rost
despărţindu-ne drumurile aşa cum se desparte carnea de os
cu sânge şi multă durere
cum numai rugul aprins mai gustă din dulceaţa ofrandei
tăcute sunt dimineţile în care cuvintele mă pătrund
sfâşiindu-mi sufletul a chemare
voi aveţi toată poezia lumii iar eu nu mă am decât pe mine
abandonat într-o aşteptare mai lungă decât toată apocalipsa
dincolo de nori în marea sală a cerului
cuvintele s-au întrunit să dezbată ultimele rime încrucişate
dar versurile albe protestează şi părtăsesc marea sală
vă rog, plouaţi-mă cu toată libertatea voas