portret

  • Postat în Litere
  • la 26-09-2017 18:55
  • 497 vizualizări


sunt asemeni deşertului
continuă mişcare şi zbucium lăuntric
o umbră fără urmă
timpul nu mă atinge,
iar ziua nu-mi aparţine
mă prefir sub privirile voastre
vă port paşii cu grijă să nu-i rătăcesc
toate gândurile vi le aştern în cuvinte
înşirate rânduri, rânduri
zidindu-le la temelia rostirii
cerul mă oglindeşte
fără să-mi dea răspunsuri
vântul mă leagănă
adâncindu-mă-n uitare
soarele mă spală-n lumină
limpezindu-mi somnul
iar noaptea îmi mângâie aripile
dezlegându-mi zborul

am şters urma zilei de ieri
am spulberat umbra zilei de mâine

şi-mi dorm visul pe pragul zilei de azi

De același autor

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente