frigul așază pietonii la locul lor
începe marele joc mic
timpul mută primul cu albul
pe care un băiețel îl răstoarnă
cu lopata lui mare din sufletul mamei
în aleile trecerii

pietonii curăță umbrele ca să
nu alunece lumea în uitare
pruncii își semnează copilăria
cu chiote se bat cu zăpada
imaculată a inocenței

tresar de bumul unui bulgăr în geam
se împinge tot jocu` lor înspre mine
umăr ce se topește încet
etanș ca o privire prelungă
se aude autostrada
plină de bulgări cum ridică
limita de viteză
a frigului

în curând mută negru`