frigul așază pietonii la locul lor începe marele joc mic timpul mută primul cu albul pe care un băiețel îl răstoarnă cu lopata lui mare din sufletul mamei în aleile trecerii

pietonii curăță umbrele ca să nu alunece lumea în uitare pruncii își semnează copilăria cu chiote se bat cu zăpada imaculată a inocenței

tresar de bumul unui bulgăr în geam se împinge tot jocu` lor înspre mine umăr ce se topește încet etanș ca o privire prelungă se aude autostrada plină de bulgări cum ridică limita de viteză a frigului

în curând mută negru`