Chiar dacă vara este perioada vacanțelor, Clubul de Lectură Bibliofeel de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov nu intră în concediu pe perioada anotimpului canicular, ba chiar îi invită la citit și la discuții pe toți cei care își găsesc poate mai mult timp pentru a parcurge povești în această perioadă. În luna iulie am ales pentru întâlnirea cu cititorii din Salonul Șt.O.Iosif un volum generos și emoționant, o poveste de familie întinsă pe mai bine de jumătate de secol, în spațiul exotic al Japoniei.

Sawako Ariyoshi este o autoarea cunoscută publicului român, prin cel puțin două romane traduse și publicate de Editura Humanitas („Soția doctorului”, respectiv „Dansatoarea de kabuki”). Humanitas Fiction continuă traducerea din limba japoneză a autoarei nipone, în Colecția Raftul Denisei, prin ochii experimentatei specialiste Angela Hondru. „Râul destinelor” este primul roman dintr-o trilogie semnată de Sawako Ariyoshi, o poveste despre developarea spiritului feminin de-a lungul vârstelor biologice, dar și de-a lungul epocilor istorice, într-un timp și spațiu ofertante din punct de vedere cultural: Japonia surprinsă între finalul secolului al XIX-lea și până în perioada postbelică.

Citind romanul „Râul destinelor” mi-am amintit de o altă poveste asiatică semnată de Cho Nam-Joo, „Kim Jyeong – născută în 1982”. Autoarea coreeană ne propunea în acel roman (apărut tot la Editura Humanitas) povestea evoluției mentalităților de gen în Coreea de Sud în ultima jumătate de secol, privită prin ochii a două generații de femei surprinse în stadii diferite ale emancipării în contextul unei societăți cât se poate de ierarhizate și patriarhale. Într-o anumită măsură, și romanul lui Sawako Ariyoshi execută o partitură similară, oferind printr-o poveste de familie pe mai multe generații o evocare a transformărilor sociale și mai ales a reorganizării spiritului feminin, de data aceasta în Japonia din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Deși nu este foarte lung ca întindere, Ariyoshi ia ideea de roman de familie cât se poate de în serios și integrează o mulțime de personaje, așezate deopotrivă pe orizontală (în aceeași generație), dar și pe verticală (generații diferite). Reflectorul narativ zăbovește cel mai mult asupra a trei protagoniste feminine, fiecare reprezentând o altă vârstă în descendența aceleași familii și, în aceeași măsură, un alt moment în evoluția Japoniei.

Hana este personajul care ocupă spațiul cel mai larg. Născută și neobișnuit de bine educată într-o familie respectabilă japoneză, parcursul ei este tributar mentalității patriarhale și tradiționale. Debutul romanului o are pe ea în prim plan, în timp ce bunica Toyono o pregătește pentru căsătorie, analizând cu atenție cererile în acest sens. Suntem încă în perioada în care fetele se mărită la 14-15 ani, în care căsătoriile sunt exclusiv aranjate de familii, urmărind o arhitectură complexă (de la originea și statutul social al pretendenților, la felul în care aceștia respectă ritualurile și până la repere superstițioase pe undeva bizare: dacă deplasarea de la casa mirelui spre casa miresei se face în același sens cu curgerea râului Ki, un reper natural esențial al comunității sau în sens contrar cu aceasta).

Nunta Hanei are loc în cele din urmă cu Keisaku Matani, un primar promițător în avere și spirit. Evenimentul urmează un tipic amănunțit (de la purtarea în lectică, alături de o păpușă ichimatsu, la alegerea unui blazon pe chimonoul de ceremonie și până la ceremonialul san-san-ku-do, un moment etapizat de consumare a sake-ului care încheie legământul între miri). Ulterior, Hana își asumă pe deplin rolul feminin dictat social: nașterea și îngrijirea copiilor, susținerea gospodăriei și a soțului. Pe măsură ce trece timpul, Hana își va câștiga pe deplin respectul în comunitate și în familie, contribuind atât la prosperitatea acesteia, cât și la pregătirea următoarei generații. Ștafeta narativă e preluată apoi, parțial de Fumio, fiica Hanei care pare să se plaseze la antipodul mamei sale, pe măsură ce Japonia se deschide cultural spre Occident. Fumio este imaginea răzvrătirii permanente, a emancipării, ea vrea să urmeze studii superioare în capitală, ignoră ceremonialurile de îmbrăcare și adresare, preferând să citească și să scrie despre drepturile femeilor.

Tensiunea dintre Fumio și Hana atinge praguri importante, până în momentul în care și Fumio decide să se căsătorească (chiar dacă preferă să își aleagă propriul soț și să renunțe la aranjamentele familiale) și apoi să aibă copii, pe care preferă să îi crească în alt spirit decât cel al tradiției și să îi expună diversității culturale din timpul călătoriilor. În tot acest timp, Japonia intră în război și viața familiilor extinse este profund afectată, odată cu mobilitatea urbană, distrugerile materiale și schimbarea ierarhiilor sociale. Legăturile familiale devin mai importante în acest context, chiar dacă atât Hana cât și Fumio își păstrează relativ aceleași coordonate ale conștiinței feminine asociate etapei istorice în care s-au dezvoltat.

Perioada postbelică este momentul în care crește Hanako, fiica cea mare a lui Fumio care, parcă sub o ironie a sorții, privește cu fascinație și vrea să știe mai multe și să ia parte la ritualurile și obiceiurile bunicii sale. Ca o punte care să împace generații, ca o sinteză care să acopere ruptura tradițional-modernă polarizată de Hana, respectiv de Fumio, Hanako se apropie cu o anumită curiozitate și cu un spirit al toleranței de familia ei și aduce în dialog Japonia trecutului cu Japonia viitorului.

Ce mi-a plăcut în romanul lui Ariyoshi, dincolo de bogăția documentară, este pledoaria pentru o fericire circumscrisă epocilor. Chiar și privind retrospectiv, nu putem spune că Hana, într-o perioadă patriarhală este mai puțin fericită decât Fumio sau Hanako, în etapele mai târzii de dezvoltare ale Japoniei. Asumând rigorile epocii, interiorizând misiunea feminină dictată social și aducând-o la un nivel de artă personală, Hana reușește să fie o femeie de succes și o femeie care simte că trăiește o viață cu sens, bogată și ofertantă. A fi alături de soț (și a contribui din umbră la evoluția sa), a echilibra familia, a te preocupa de arhitectura generațiilor viitoare, de a conserva un renume în comunitate, de a onora titlurile, strămoșii, ritualurile, toate acestea sunt repere care pentru Hana nu sunt constrângătoare (în detrimentul dezvoltării personale, așa cum vor fi pentru Fumio), ci chiar miezul existenței. Urmărind destinul Hanei, nu resimți compătimirea ideologică față de femeile oprimate, ci ai senzația unei autenticități asumate pe deplin. Pe de altă parte, rebelii volumului, cumnatul lui Hana, Kosaku, respectiv fiica lui Hana, Fumio sunt ceva mai palizi din punct de vedere al construcției și al spațiului ocupat, deși tensionează oportun perspectiva unei societăți aflată în schimbare.

Sawako Ariyoshi construiește un roman dens, o perspectivă detaliată istoric asupra reperelor cotidiene, culturale ale Japoniei. Romanul are și o frumoasă arhitectură narativă, nelipsită de valențe simbolice: de pildă finalul oglindește începutul și surprinde circular relația dintre bunică și nepoată (din generații diferite). Este deopotrivă o poveste despre parcursuri inițiatice, dar și o poveste despre transformările catalizate de istorie, o poveste despre conflictul dintre generații și reconcilierea lor, o poveste în care forțele feminine se ciocnesc, se întrepătrund ca niște afluenți sau curenți ai aceluiași râu. Iar Râul Ki, dincolo de reperul statornic și trainic al comunității japoneze evocate în carte, este de fapt, cum bine îi spune numele un simbol al vieții și energiei care nu poate curge decât înainte.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.