stridentă zgâriere a hârtiei e țipătul tăcerilor sub pix – un doliu mâzgălit cu lungi himere simboluri ce vorbesc zicând nimic

doar ochiul minții k o primăvară le mângăie mormintele cu flori – ciuntită învierea dă pe-afară înmugurind în înțelesul lor

cocori ascunși în frunze plini de verde `și-așteaptă ruginiul pașaport cu negre dungi pe-al foilor perete un țipăt ce nescris în piept mi-l port

p cerul plin de gânduri câteodată k norii unei minți de adevăr se-nvârte vechea roată spiralată ulii de negru scris p ciocul lor