Ma gandesc la articolul sfarsitului de an de cand a inceput nebunia. Nu, nu va fi acesta. Pur si simplu m-am oprit din ce faceam prin bucatarie, intre rasetele baietilor si am venit la tastatura laptopului. Am pus castile pe urechi si ascult  Surf Mesa-ily. Stiu, e usurel si siropos. Undeva deep down imi vine sa plang si sa rad in acelasi timp, pentru ca s-au adunat… Imi scria aseara o doamna, greu de citit printre randuri, cum de rezist in acest stres continuu, dar nu, nu era cumva cu empatie in totalitate, era si o doza de repros acolo. Da, l-am simtit.  Repros ca nu am reusit sa merg mai departe, sa iau partea frumoasa a lucrurilor.

Nu pot INCA oameni buni. Inteleg ce ziceti si am incercat. Trebuie sa ma credeti ca am incercat, cel putin de pe 25 incoace, pana atunci am fost o leguma mergatoare, intre infectia urinara, afectarea digestiva care a urmat antibioterapiei si toate combinate cu oboseala adunata. Am incercat sa-mi numar bine...