noi nu ne-am întâlnit şi totuşi sunt cuvinte în care urmele ni
se-ntâlnesc
aşa cum numai plaja şi cerul o mai pot face păstrându-le-n
adâncul inimii
cuvintele tale defilează într-o lume a normalităţii
cvasicunoscute
tăcerile mele noapte de noapte ies pe prispă şi aşteaptă
perseidele
şi am fost noapte-n miez de zi şi-am fost cuvântul în
pustiu
tu ai trăit toate poveştile pe care eu le credeam legende
urbane
eu auzeam spaime şi credeam că trăiesc cu adevărat toate
poveştile
şi pe cand eu mă năsteam săgetând cerul cu un prim chiot
tu injurai birjăreşte nemernicia vieţii şi igrasia ce se
căţăra pe faţa istoriei
şi-ai fost culegător de nestemate şi ceru-n taină mantie-ţi
punea
cuvintele ne nasc şi nu se vor născute, ne-mbracă-n amintiri
şi în tăceri
albastrul voroneţian îşi pleacă fruntea în faţa cerului şi a
albastrului regal
pe harta lumii printre paralele sunt drumuri ce nu s-or
cunoaşte-n veci
dar toate drumurile ce-şi găsesc un rost în lume au fost la
început poteci
cuvinte suntem aşteptând pe umeraşe să îmbrăcăm ai iernii
umeri reci
plecând de la Blogstory către azi, cuvânt după cuvânt...
