Scufiţelul Roz: BAN-DI-TEŞ-TE!*

Postat în Arte
la 09-09-2011 05:55
283 vizualizări

Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe blogul unui dadaist

Scufiţelul Roz, alias Don Don, după întâmplarea nefericită cu final fericit, se gândi în sinea lui, oarecum mustrător, că de-acu' înainte n-o să se mai abată niciodată din drum, mai ales când a merge prin Pădurea Politică, ci să asculte poveţele mamei, materia-cenuşie Tkaciuka.
Vânătorul-filat, alias sumbsemnatul fără "vânător", s-a ridicat şi mai mult de-asupra muritorilor de rând, închegând mai strâns prietenie cu cei salvaţi. Din când în când era deranjat de manifestările raideriste ale lui Plahiş, însă asta numai în măsura în care o bucată de carne te deranjează între dinţi.
Bunelul, alias Boronin, a mai dus-o pe lumea asta mult şi bine, oarecum norocos că a scăpat din burta unei progenituri pe care el însuşi cândva o educase. Se căia doar de faptul că lucrase mult la "prelucrarea" lui, acesta din urmă trădând mişeleşte clauza unui moldovan perfect... clauza unei bule de săpun.
Tkaciuka, alias subsemnatul fără "a", tace şi face până în zilele noastre. Isprava cu Lupu a condiţionat o atenţie mai deosebită a mamei faţă de familia-partid. Educaţia devenise mai severă, spălatul de creier mai sacadat, iar detectorul de minciuni înainte de futaiurile monogamice din sânul comsomolului tânăr devenise o realitate banală cotidiană.
Lupul, alias subsemnatul fără "l", a murit, dar tocmeala lui involuntară mai toarnă apă la moara familiei comuiste. Odată cu moartea lui şi-a dat sufletul şi ideea că Ţara Mâldovei o să aibă vreodată vreun preşedinte. În mod special unul căruia numele nu-i permite să-şi schimbe năravul. Blana, dimpotrivă.
Plahiş, alias subsemnatul Plahiş - iş = otniuc, a recunoscut, după mulţi ani, într-un interviu din ziarul "Plugarul Roş" că oricum, pesemne, nu ar fi răspuns unei eventuale chemări a Lupului. La acea vreme Vânătorul-filat prezenta prea multă dibăcie, experienţă şi voinţă de răchet. În acest context, anii nouăzeci, fură (a fura) un punct de referinţă.
Schinul din Coloniţa, alias Ghimpler, a început să scrie, odată cu ieşirea la pensie, cărţi de istoria românilor, despre istoria românilor, pentru istoria românilor, către istoria românilor, sub istoria românilor, et cetera istoriei românilor. Lumea zice că se ţăcănise de-a binelea, în schimb el ştie cine este. Alţii, dimpotrivă sunt sănătoşi, dar venetici şi mancurţi. Dar voi, ştiţi cine sunteţi?