Deîndată ce se văzu înăuntru, Lupu se repezi glonţ spre
patul bunelului şi, fără să scoată vreun sofism de mahalagiu, îl
înghiţise pe bătrân cu tot cu câcat. Lupu se cam încreţise la
mutră, ori bătrânu' era prea acru, ori câcatul prea dulce. Apoi, cu
o galanterie demnă de miss buricul-pământului, se îmbrăcă în
hainele prăfuite de general ale moşneagului. Trase perdelele şi se
culcă în pat.
În vremea asta, Scufiţelul Roz culesese atâta
mo(n)strălău că abia îl mai putea duce. Cum se zbenguia el de
colo'-ncoa', deodată îşi aminti de bietul bunel, aţintit la pat şi
neajutorat. Porni deci în grabă spre căscioara din marginea
Botanicii. Nu mică-i fuse mirarea când văzu uşa de două tone,
deschisă vraişte. Când intră în odaie, îl cuprinsese strâns
neliniştea, iar stresul îl bătea măr. Totul i se părea atât de
straniu, încât îşi scuipă în sân o flegmă filoxerică, şi-şi zise:
"Vai Doamne, ce-o fi azi cu mine de mi-e aşa de frică şi mă cac pe
vine? ... Că doar alte dăţi mă simţeam atât de bine la bunelu'
acasă!". Fără să mai aştepte, vreo bâtcă după cap din întuneric, ca
în filme, strigă ca ars la cur: "Dozdrastvuyet sovetskii
soyuzzz!!!". Dar nu primi nici un răspuns, şi, din păcate, nici
bâtca după cap.
Cu un aer de mare anchetator se apropie atunci de pat şi
dădu perdelele la o parte. "Bunelul" stătea întins în pat ca
peştele în conservă, cu o şleapcă demodată trasă peste ochi şi avea
o înfăţişare atât de ciudată, de ziceai că-i umflat de băutură.
Totuşi, Scufiţelul întrebă:
- Vai, bunele, da' de ce ai urechi atât de
mari?
- Ca să te pot auzi gâfâind mai bine!
- Vai, bunele, da' de ce ai ochii atât de
mari?
- Ca să-ţi pot vedea borta mai bine!
- Vai, bunele, da' de ce ai mâini atât de
mari?
- Ca să-ţi pot da muie mai bine!
- Vai, bunele, da' de ce ai aşa o gură de
mare?
- Ca să pot lua muia mai bine!
- Vaaaaaaai, bunele, da' de ce ai coşcogeamite
pulă?
- Da' tu ghici?!
- Ca să mă fuţi mai bine?
- Iete şi nepoţăl(că) deşteaptă am! Hai, buca
sus!
N-apucă să sfârşească ultimul cuvânt că deja şedea buca
Scufiţelului în sus, cam la 45°, gata de o sodomeală una cu
pământul. Actul în sine nu a durat cine ştie ce, căci Lupu pe cât
de înalt era, pe atât şugubăţ în virilitate l-o făcut măsa. Bietul
Scufiţel Roz, buimăcit parcă de aşa futai iepuresc, dar vădit
satisfăcut, începuse să plângă:
- Bunele, iartă-mă, te rog... Tu m-ai blogoslovit cu
pulanul tău arţăgos, da' eu simt că n-oi putea să te ferişesc aşa
cum tu pe mine... Chirtoşelul cel Chior o adus căruţe noi în sat, o
tihnit putoarea de la Fântâna Vădanei, le-o făcut la sugaşi locuri
de joacă... locuri de spart capul şi julit labele... lumea pe
Chirtoşel îl vrea.
- Lasă nepoţele, eu am încredere în tine: dacă nu
câştigi te dăm pe mâna lui Muntian, da' acela când fute, apu' tucma
Dumnezău îl laudă, zise Lupu cu un ton extrem de pricolitor, ton pe
care Scufiţelul Roz îl înţelesese foarte bine.
- Eu ştiu... Yordan i-o trecut prin ospeţie... Apropo,
bunele, tu la aşa moldovan ai lucrat toată viaţa ta? şi scoate din
torbă, de-i arată căpcăunul perfect basarabean, fraged şi numai bun
de zombat.
"Wolfnelul" extrem de fericit de o a treia porţie de
carne proaspătă, neplanificată, îl urmărea cu atenţie pe Scufiţel,
cum ăla îşi prezenta trofeul. Bunelul adevărat încă se mai vârcolea
în maţele perfide ale Lupului, aşa că, pentru a-i ţine companie şi
îndărăt borfotelii unei porţii modeste, Lupu, profitând de
momentele de lejeritate behavioristă a Scufiţelului dintr-o
înşfăcătură i-a muşcat capul sumbsemnatului. Zombatul moldav, slab
din fire cum îl ştim, la vederea unui astfel de carnagiu medieval,
a leşinat mortal. De aici şi până la digestie a fost doar o
problemă de farfurie şi un sistem dentar pe măsură. După ce-şi
potoli foamea, Lupul se culcă din nou în pat şi, prinzându-l
somnul, adormi şi începu să sforăie de se cutremurau tapetele cu
Lenin.
.jpg)
