Şi se întâmpla ca tocmai atunci să treacă prin faţa
casei un vânător. Lumea din sat, bună de flecăreală, îi spunea
Vânătorul-filat, adică vânătorul răsucit în fire. Da, era cam
răsucit în firea lui vânătorul, căci ştia cum să se învârte şi,
după putinţă, se învârtea şi el cum poate: deţinea mai toate
frunzele de tutun din sat, o tipografie în târgul Ieşilor, câteva
betono-meşălci la Rezina şi un stejar falnic şi voinic, verde ca
obrazul multiplicat al lui Franklin. Auzi el horăiturile de burduf
îndestulat şi-şi spuse: "Bre' da' tare mai sforăie deda! În timpul
apropiat urmează să văd, nu cumva i-o fi rău noului meu vechi
prieten?". Zis şi făcut. Intră în casă cu mare fast şi, dă mă rog,
fiind cel mai pizdos garçon din sat, cu o turmă de bodyguarzi în
spate, trage o salutare buruienoasă: "Luami-aţi pula la interviu!".
La auzul acestor cuvinte, acestor laxative înaripate, Lupu s-a
trezit tresărind în pat. Vânătorului-filat asta-i trebuia. Îl văzu
tolănit acolo şi se apropie de pat, zicând:
- Ei drăcie, nu-mi închipuiam c-o să te găsesc aici,
ticălosule! De când te caut!
- Da' ce dom' Vânător, v-aţi zaibit să căutaţi
păpuşarul, de mă căutaţi pe mine?
- Băi Lupuşor, nu freca menta la mine, că-ţi crap ţeasta
cu toporul!
- N-o să-mi faci tu nimica!, replică Lupul. Dacă îl chem
pe Plahiş, ai să-ncepi să te chiş! Aşa că stai mărojel
cuminşior.
- Cine, mă? Plahiş? Băi eu vă omor pe amândoi,
mucoşilor! Tu şi, mă ameninţi?
- Nu sulă filatelistă, eu mă joc de-a
intriga!
Nimeni, niciodată, nicăieri nu l-a jignit pe Vânător în
aşa hal. Incredibil, ce tupeu! Vânătorul îşi potrivi puşca şi,
iritat la culme, voi să tragă, dar în clipa aceea îi trecu prin
minte altceva: "Dar dacă nenorocitul ăsta l-a înghiţit pe ded?
Poate aş putea să-l scap." Aşa că nu mai trase, ci luând o
foarfecă, începu să taie burta Lupului, aidoma destrăbălatei
sinistre din filmul francez "À l'intérieur". Năprasnic se zbătea
cel ce nu-şi schimbă năravul. Era ţinut de labe aşa cum ţin
măcelarii o scroafă excitată la abator. Abia apucă să facă
două-trei tăieturi, că văzu strălucind balcâjii de jiţăl a
Scufiţelului Roz, iar când mai făcu o tăietură urmaşul legitim din
flori de partid a pornostar-ului Yordan, sări afară şi
strigă:
- Vai ce spaimă am tras! Am crezut că mă va duce în
burtă domnului Schin din Cloniţa! Of doamne, dumnezăule, am scăpat
de românizare! Să trăieşti, Vânătorule-filat!
După aceea l-au scos şi pe bunel. Ăla era încă în viaţă,
gata-gata poate cumva de încă vreun măndăţel prezidenţial. Oricum,
avea să se descurce, căci abia de mai răsufla.
Între timp, Vânătorului-filat îi veni în cap o idee
genială, într-atât de genială încât la auzul ei, Chuck Norris ar fi
plâns în băsmăluţă:
- Paţani, da' ce-o fi dacă ni-om bate joc de Lup şi l-om
blestema oleacă?
- Cum? a întrebat oarecum nedumerit Scufiţelul
Roz.
- Ei deamu' cum amuş ai să vezi, zise Vânătorul trădând
pe suprafaţa râtului o fizionomie de orgasm lesbian. Luă telefonul,
dădu nişte ordine incomprehensibile şi, în nici trei minute după,
iată că intră în cameră patru vlăjgani, cu multe cărţi în
mână.
- Vârâţi'i-le în burtă, cât îi deschisă!
Flăcăii umplură cu ele burta burta Lupului. O ticsiră
întratât de bine, de părea Lupu bolnav de gălbănări
tipografice.
Când se trezi, Lupu voi s-o ia la sănătoasa, dar cărţile
îl oprimau atât de apăsător de la plămâni până în prostată, că
dihania de doi metri se prăbuşi la pământ şi dădu ortu'
popii.
Cei trei nu-şi mai încăpeau în piele de bucurie. Mâncau
tustrei cozonac şi-l ungeau în gât cu vodcă. Printre ciocniturile
de păhărele, Scufiţelul Roz, curios din firea sa, îl întrebă pe cel
filat:
- Dom' Vânător-filat, da' ce fel de cărţi erau acelea
din burta Lupului?
- Ei Scufiţele, erau mai degrabă lucruri... lucruri
incompatibile: pe de-o parte - mâzgâliturile lingvistice ale lui
Stati, dicţionarul acela ibucii, care prinde praf pe la Moldpresa;
pe de altă parte - DEX'ul românesc de la Gunivas.
- Hm, interesno, asta făcea parte din
blestem?
- Da, odoraş, eu l-am blestemat cu "blestemul
politicianului moldav".
- Asta cum?
- Ei cum, cum? Atâta cum, cum... Cu curu-n drum! Iaca
aşă: dacă avea să trăiască, viaţa lui avea să oscileze între
politicul "moldovenească" şi ştiinţificul "română". Iar chinul de a
nu vorbi ca lumea nici una dintre ele, apăsarea asta internă de
neapridilioncă, oricum avea să-l omoare în curând. Da' văd că o
zdohnit mai degrabă decât credeam.
- Da, dar noi totuş' grăim moldoveneşti!
- Nu, boule! ... noi grăim banditeşte...
BAN-DI-TEŞ-TE!*
.jpg)
