Am crescut cu totii intr-un mediu in care am fost obisnuiti cu ideea preconceputa ca sfatul inseamna bunavointa, ajutor, ceva pentru care sa fim recunoscatori pentru ca inseamna ca cineva se gandeste la noi si ne doreste binele si mai ales e gratuit. Foarte multi ani am crezut cu tarie acest lucru si eram chiar o sfatuitoare buna. Aveam sfaturi pentru toata lumea. Era si perioada cand eram cel mai nefericita. Si era normal pentru ca eram experta in a trai viata altora.

La un moment dat, tarziu, cred ca de vreo 4-5 ani, sau poate de cand m-am casatorit, brusc am inceput sa fiu bombardata de sfaturi de viata din toate partile. Cei mai mari sfatuitori erau formati din rude, de la cele mai indepartate la cele mai apropiate, insa nu exclusiv. Un timp nu am fost prea deranjata. Dupa care, toate sfaturile pe care le primeam (cand sa ma marit, cu cine sa ma marit, cum trebuie sa fie sotul, cum trebuie sa fiu eu, cand sa facem sex, cand sa facem copii, cati copii sa facem, cum...