mi-s marginile zdrentuite si nu mai sper o noua
inflorire
lumina ma raneste si-asteptarea
imi toarna intuneric in cupa mereu plina
ascult tacerea, ticait uscat pe bolta vietii
si mainile se-ncheaga-n ruga muta
pierduta e speranta si nici cerul
nu-si mai gaseste timp de mine si ma uita
as vrea sa cresc padure dar nu-s decat o frunza
m-as inalta la cer sa pot ploua
zapezi asteapta sa-mi sarute urma
efemeride fulguie in umbra mea
nisipuri imi domina orizontul
si ma ingroapa in uitarea de cerneala
penita fii si scrie-ma pe cer, cuvant care dezleaga
