Mihail Sebastian rămâne una dintre personalitățile marcante și reprezentative pentru perioada interbelică, poate tocmai prin caracterul atipic al poziției sale (condiționată parțial de originea sa evreiască). Poate mai puțin remarcabil astăzi ca dramaturg sau romancier, Mihail Sebastian este încă un reper important și nuanțat pentru oglindirea unei epoci. Fiind unul dintre intelectualii activi ai grupului Criterion, dar și un apropiat al generației de aur interbelice, cu precădere față de Nae Ionescu și MirceaEliade, Mihail Sebastian nu și-a renegat originea evreiască și a suportat din plin valul antisemit care a urmat reorientării ideologice din spațiul românesc al acelor vremuri. Din postura evreului perdant într-un context istoric potrivnic, dar și de pe poziția unui gânditor lucid și critic în raport cu fanatismul, un apărător al libertății care și-a asumat riscul consecvenței ideilor sale, tocmai în momentele în care mulți dezertau seduși de extremism, Mihail Sebastian a întâmpinat cu curaj atacurile publice și consecințele profesionale și personale pentru ideile sale exprimate. Jurnalul său („Jurnal 1935-1944”), publicat prima oară de Editura Humanitas în 1996 a atras atenția publicului și a născut controverse la zeci de ani după moartea autorului său, atâta timp cât punea în vedere, printre multe alte detalii interesante, derapajele extremiste ale figurilor interbelice care erau recuperate și reabilitate după jumătate de secol de comunism. Magistralul său document de epocă, un instrument important de acces la complexitatea atmosferei interbelice este și astăzi pe raftul librăriilor și recuperarea sa rămâne un moment notabil pentru istoria editorială, dar și pentru memoria publică.

După ce a publicat o serie de biografii dedicate unor personalități ale perioadei interbelice (de la membrii Casei Regale, la Corneliu Zelea Codreanu, Arsenie Boca, Nae Ionescu), Tatiana Niculescu se apropie, în cea mai recentă apariție a Editurii Humanitas și de figura lui Mihail Sebastian într-un volum intitulat simplu dar sugestiv: „Singur. Viața lui Mihail Sebastian”. Așa cum ne amintește autoarea în interviul acordat pentru libris.ro, titlul are o ambiguitate intenționată: pe de o parte, originea evreiască și respectul pentru libertatea individuală l-au marginalizat pe Sebastian într-o perioadă în care ispita fanatismelor și naționalismelor era destul de mare, pe de altă parte singurătatea sugerată de Tatiana Niculescu este de fapt o condiție a intelectualului, a celui care reflectează și are nevoie de solitudine și distanță pentru o limpezire a ideilor. Mihail Sebastian a fost un gânditor îndrăzneț, foarte bine educat, un pasionat al ideilor cu vocația pentru scris, așa cum o arată operele sale și mai ales publicistica sa (există o ediție a operei integrale a lui Sebastian, publicată sub egida Academiei Române, pe care și Tatiana Niculescu a folosit-o în documentarea acestui volum).

„Singur. Viața lui Mihail Sebastian” nu este doar povestea unui singur om cu un destin suficient de zbuciumat, traversând două războaie și o perioadă tensionată ideologic, un destin curmat prematur de un accident în zorii instalării comunismului în România. „Singur. Viața lui Mihail Sebastian” este și o incursiune în epocă, în momente pe care Tatiana Niculescu le reconstituie cu precizie cinematografică și care ne oferă un acces inedit, ilustrativ pentru viața socială și culturală a acelei perioade. Așa cum declară chiar autoarea, volumul caută să îi ofere cititorului, departe de a fi judicativ moral, o perspectivă aproximativă prin ochii unui martor la anii interbelici. Asadar, biografia lui Sebastian rămâne un fir roșu al volumului, dar Tatiana Niculescu poposește de mai multe ori, în momente bine alese pentru a reconstitui în detaliu anumite fragmente din viața epocii.

Cartea Tatianei Niculescu începe de fapt cu o scurtă incursiune în genealogia familiei Hechter (Iosef Hechter este numele evreiesc al lui Mihai Sebastian, care va folosi mai multe aliasuri de-a lungul timpului) în orașul natal al romancierului și publicistului de mai târziu, anume Brăila. Oraș important pentru comunitatea evreiască (dat fiind statutul de porto-franco, cu privilegii de taxe și impozite ca localitate-port la Dunăre), Brăila pare o provincie puternic amprentată cultural și cu o asimilare bună a numeroșilor evrei care o populează. Tatiana Niculescu ne oferă detalii interesante despre ritualurile acestora: de la momentul circumciziei care se socotește a fi data reală a nașterii unui copil evreu, la upșerin (prima tunsoare la 3 ani), la Seder sau masa de Pesach (cu un loc liber la masă pentru profetul Ilie) și câte altele. Iosef Hechter (Iosy) ia contact cu cărțile din fragedă pruncie și crește într-o atmosferă în care se amestecă folclorul biblic, istoria evreilor, dar și cultura românească și balcanică.

Tatiana Niculescu explorează cronologic viața lui Sebastian, oprindu-se asupra multiplelor sale dimensiuni: de la formarea intelectuală, la activitatea profesională, la dimensiunea socială și până la prieteniile pe care le leagă în epocă și la măștile onomastice pe care le folosește. Toate aceste capitole sunt introduse de un rezumat al evenimentelor notabile ale perioadei, cu precădere schimbarea climatului ideologic (orientarea spre extrema dreaptă după eșecul guvernărilor liberal-țărăniste succesive și după eșecul lui Carol al II-lea de a menține controlul politic). Un capitol separat este dedicat relației controversate cu Nae Ionescu, cel care i-a fost maestru lui Sebastian de la momentul în care îl evaluează în comisia de bacalaureat, la etapa inițiatică în care îl introduce la redacția ziarului „Cuvântul” (unde Mihail Sebastian va publica o perioadă lungă de timp) și pana la contactul cu nume sonore intelectuale ale epocii. Nae Ionescu este și călăul public al lui Sebastian. Cu toate acestea, e remarcabilă prietenia intelectuală și consecvența cu care Mihail Sebastian își va vizita maestrul chiar și după incidentul care îi atrage oprobiul public: prefața romanului „De două mii de ani..”, în care Nae Ionescu își exprimă pozițiile antisemite și îl înfierează pe autorul romanului.

Un francofon și francofil convins (Sebastian petrece o perioadă cu o bursă de studiu în Franța), Mihail Sebastian se va împărți între activitatea modestă de avocat (practicată ocazional mai mult pentru subzistență) și activitatea intelectuală viguroasă de publicist, scriitor și membru activ al Grupului Criterion. Admirator al lui Camil Petrescu, prieten cu Mircea Eliade, critic iscusit al extremismelor (de dreapta și stânga), pasionat de muzică și un cititor avid, Mihail Sebastian se dezvăluie însă ca o personalitate mai degrabă fragilă, un om sensibil, pe alocuri melancolic, dominat de complexe fizice (femeile par să se îndrăgostească de scriitura lui și să fie dezamăgite când îl cunosc în persoană).

Tatiana Niculescu reface admirabil episoade interesante: de la discursul despre Charlie Chaplin susținut la Fundația Regală, la întâlnirea cu cea mai longevivă amantă a sa Leny Caler, la momentele mai triste de după declanșarea persecuției evreilor și începutul războiului (singur, rămas fără slujbă, e nevoit să iasă la deszăpezirea străzilor în iarna lui 1942). E cu atât mai remarcabil că un om de o mare sensibilitate (decelabilă inclusiv în romanele sale care au cucerit cu precădere publicul feminin) reușește să se păstreze vertical și ferm în crezurile sale intelectuale, asumându-și datoria universală de a scruta critic faptul că, mai presus de ideologie, se află întotdeauna omul.

Fidelitatea și onestitatea sa intelectuală îl vor costa pe rând prietenii, slujbe și aproape integritatea fizică și mentală. Cu toate acestea, tocmai o asemenea postură asumată consecvent, vertical, împotriva furtunii istorice, încrederea în valoare individului și în rolul critic al omului educat îl fac pe Mihail Sebastian, developat prin condeiul Tatianei Niculescu, un reper moral și intelectual transepocal, cu atât mai pilduitor pentru vremurile noastre prezente volatile.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.