O viaţă întreagă parcă a trecut de când am deschis prima oară Scrisori către Pauline. Ca şi atunci, ,,grea’’ îmi pare şi acum, când o redeschid. Însă mă tot pune pe gânduri şi mi-aş dori să o recitesc. Ştiu că nu voi reuşi, ca şi odinioară… Îmi propun atunci, pentru a-mi stârni mintea, să încerc să o parcurg treptat şi poate, cine ştie, voi mai ,,zgândări’’ şi pe alţii…

Modest Morariu, acela care a prefaţat şi tradus scrisorile, subliniază că ,,profund subiectivă deci, şi ca atare romantică, opera stendhaliană iese totuşi din cadrul romantismului prin aceea că în extrema ei subiectivitate (…) eul este supus totuşi unui control permanent şi riguros al raţiunii, care caută să-l proiecteze cât mai mult cu putinţă (…) Raţiunea este principiul director a ceea ce Stendhal numeşte egotism, şi ceea ce este în fond o metodă de analiză morală, un mod de-a zugrăvi această inimă omenească’’. Mai spune acesta, definitoriu, că ,,aceste două preferinţe contradictorii ilustrează dualitatea structurii sale, şi problema pe care şi-o va pune în permanenţă omul Stendhal este găsirea unui echilibru între exaltările unui temperament pasional şi romantic şi nevoia intelectuală de ordine, nu mai puţin organică’’.

Aşadar, în Scrisori către Pauline, Stendhal spune:

,,Îţi recomand în mod deosebit istoria şi muzica, două lucruri esenţiale. Mai ales primul va fi de mare preţ în acest secol.’’(…)