Aşa m-am trezit cântând ca din senin, într-o seară târzie de 5 ianuarie, în timp ce mă luptam cu oboseala acumulată de prea mult condus pe Coasta de Azur în drum spre Spania, după ce am văzut indicatorul de Avignon spre dreapta... Şi am decis: vom rămâne peste noapte în jurul Avignonului să vedem despre ce pod este vorba în cântecul învăţat la ora de franceză încă din clasele primare. Nici nu aveam idee cu ce aveam să mă întâlnesc a doua zi.

Ieşim de pe autostradă şi ne îndreptăm spre Avignon în speranţa că vom găsi ceva acceptabil de dormit, de mâncat şi a doua zi de văzut. Deodată - ce să vezi - îmi mai aduc aminte de ceva din şcoala generală: de una din lecturile pentru vacanţa de vară scrisă de Alphonse Daudet - Minunatele isprăvi ale lui Tartarin din Tarascon. Măi să fie... Tarascon. Aici rămânem... mai sunt doar vreo 20 km până la Avignon pentru mâine. Zis şi făcut. Trecem pe lângă "Maison de Tartarin" şi oprim în faţa Hotelului "De Provence", unde vom rămâne peste noapte. Recepţionerul vârstnic cu maniere deprinse parcă în altă epocă, în perfectă armonie cu cocheta şi încântătoarea clădire a hotelului ce datează din sec. XVIII, ne predă camera şi ne recomandă un restaurant într-o localitate apropiată, întrucât la 23:00, în Tarascon nu prea ai unde să mergi să manânci. Localitatea apropiată se numeşte Beaucaire şi se află de cealaltă parte a Ronului, la cinci minute de mers. Este un orăşel pescăresc, despre care aveam să aflu a doua zi că este foarte bogat în istorie şi artă, întins lângă şi de-a lungul canalului cu ieşire la Ron, ce ţine loc de port şi care este înţesat cu diverse ambarcaţiuni. Găsim repede restaurantul "Le Soleil" pe lângă chei. Odată intraţi înăuntru, suntem întâmpinaţi de parcă pe acolo ne-am fi făcut veacul, de parcă am fi cunoscut pe toată lumea. Aveam să aflu că acest fel de a fi este tipic francezilor, atunci când intri într-un local. Mâncăm, povestim şi hotărâm să revenim a doua zi.
Ne întoarcem la hotel unde vom avea parte de o binemeritată odihnă.
Hotelul este o construcţie de prin sec. XVIII cu 11 camere, decorate în aşa fel ca să îţi confere intimitatea necesară, dar şi senzaţia că te-ai afla în alt secol, cu alte decoruri. Vorbesc aici de faptul că în camera unde am stat, am avut parte chiar de o minibibliotecă privată. Hotelul are o terasă situată la nivelul 1 (unde de altfel se găsesc şi cele 11 camere) cu foarte multe flori ornamentale, terasă unde am luat micul dejun, pregătit franţuzeşte de amfitrionul casei. Pentru mai multe detalii, vedeţi Hotel De Provence Tarascon.

Biblioteca privată

Holuri retro

Lobby... ca în sufragerie

Terasa

Vedere de pe terasă

Câteva cuvinte despre Tarascon:
Legenda locală se învârte în jurul unui personaj mitic "Tarasque" un soi de amfibiu jumătate animal, jumătate peşte care ar fi fost supus de Marta sosită pe meleagurile acestea tocmai din Palestina pe la 48 e.n. Un fel de "frumoasa şi bestia" versiunea provensală. Pe aceste considerente, următorii regi ai Franţei, au considerat că pelerinaje în locurile sanctificate ale Tarasconului şi împrejurimilor sunt imperios necesare, motiv pentru ca regiunea să înregistreze o prosperitate crescândă, prin aporturile acestora la construirea diferitelor biserici, castele etc. Prin secolul XV, Rene d'Anjou construia castelul care îi poartă numele, iar prin a doua jumătate a secolului XIX, Alphonse Daudet dădea naştere celebrului personaj Tartarin.
Ce este de văzut:
Castelul regal - cel mai frumos castel regal din Provence construit la porţile Mediteranei, pe bancurile Ronului. Intrarea = 7 Euro
Muzeul Souleiado - un muzeu al ţesăturilor provensale. Intrarea = 7 Euro.
Mănăstirea Saint - Honorat
Colegiul - biserică Sainte Marthe - cu spectaculoasa poartă de intrare, unde se zice că ar fi mormântul Martei
Mănăstirea Cordelierilor (un ordin Franciscan)
Primăria
Piaţa
Casa lui Tartarin
Rue des Halles, o veche străduţă comercială
Cu regretul de a nu fi avut suficient timp pentru o explorare amănunţită a Tarasconului, am plecat dimineaţă spre Beaucaire, aşa cum ne propusesem.
Aici ne-a întâmpinat un orăşel micuţ de pescari iubitori de lupte cu tauri (cărora le-a ridicat şi un monument), orăşel cu o istorie bogată, vechiul Ugernum roman situat pe Via Domitia care lega Italia de Spania, oraşul artei, istoriei şi al cărţii, un oraş unde poţi vedea un muzeu al calului şi al artei ecvestre, o fermă funcţională ca în anii 1900, un port de apă dulce aproape de Mediterana, un castel... şi enumerarea poate continua suficient de mult pentru a face din Beucaire o destinaţie de explorat. L-am trecut şi pe el pe lista de aşteptare pentru o viitoare altă vizită mai amănunţită. Aaa şi să nu uităm oamenii. Politicoşi, cu zâmbetul pe faţă şi permanent dornici să îţi vorbească.

Portul

Pro corida provensală

Una dintre pieţe

Se pare că a fost şi Napoleon pe aici

În stânga şi în dreapta sunt apartamente locuite ascunse de ziduri vechi.

Reminiscenţe ale saturnaliilor romane?

Veche influenţă iudaică

Părăsim şi Beaucaire cu promisiunea că voi reveni cu siguranţă, cu regretul de a nu fi surprins prea multe imagini şi cu nerăbdarea de a ajunge mai repede la obsesia mea... sur le pont d'Avignon.
(va urma)