becurile cu soare nestins
au fost aruncate
în spatele munților d osb
k pe-un apus numai bun
d-nrămat cu șuruburi
p stradă au trecut 42 d oameni
fără să mai pui la mumărătoare
și câinii
mi s-a părut că văd pomul zâmbind
așa cum stătea cu perciunii tunși scurt
și număra linia intermintentă
a drumului
niciodată nu mă prinde
când e întors cu spatele sau cu fața
doar toamna ve(r)de destul de vizibil
cum îi cade coroana-n țărână
din toate mi-au rămas
numai vreo patru simțuri
două mi-au rămas mici
două mi-au rămas în urmă
două mi-au rămas în amintire
ca să le-nvăț pe de rost și minte
nu ca fușereala de data trecută
care n-a fost nicidecum
un dezastru
memoria e cel de-al șaptelea simț
fără doar și poate e ușa principală
nicidecum cea din dos
suflet al identității noastre
cu tot cu inimă
cu tot cu noi înșine
cu sorii noștri de osb
luminile nostre ajunse
tablou
tridi