Inca sunt nehotarata asupra numelui acestei postări,
însă vom vedea pe parcurs ce va ieși.
As vrea sa va povestesc cum uneori simt ca exista cineva
acolo, care îmi asculta dorințele și care are grija ca ele sa se
îndeplinească. Partea ciudata este faptul ca, niciodată nu prea
primesti atunci când ceri sau când tu crezi ca ai avea nevoie.
Primești atunci când este timpul sa o faci, când trebuie sa tragi o
învățăminte, sau in momentul in care, ceea ce primesti, îți aduce
răspunsuri la întrebările, pe care nici nu le aveai atunci când
ți-ai pus dorința. Cert este ca, am primit cateodata răspunsuri
când ma gândeam cel mai puțin la ele. Ironia sortii...primesti ceea
ce îți doreai când uiți ca ai vrut ceva de la bun început. Însă cum
eu merg pe premisa "mai bine mai târziu, decât niciodată", este
destul de bine și așa. Ba chiar, nu ma plâng deloc! Sunt poate
puțin bulversată când trecutul îmi mai bate câteodată la usa, însă
întotdeauna îl primesc cu drag.
Am învățat sa trăiesc frumos și asta as vrea sa transmit
și vouă, tuturor celor care ma cunoasteti sau celor cărora le-am
atins existența cu un gând, o vorba, o emoție, un vis. Mi-am făcut
un obiectiv in viața din a lasă tuturor sufletelor pe care le
ating, o amintire frumoasa. Știu ca nu e tocmai ușor și ca, uneori,
din diverse motive, nu reușesc sa ating acest scop, însă mi-am
propus sa ma străduiesc cat se poate de mult.
Eu, la rândul meu, am învățat sa iau tot ce este mai
frumos din oameni, din relații, din întâmplări, din timp. Poate
suna naiv, însă nu este. Ba chiar, mi-a trebuit ceva timp pana sa
înțeleg ca doar asa voi reuși sa îmi păstrez sufletul curat, fără
urme de ura sau invidie. Vor fi cicatrici din trecut, iubiri
neîmpărtășite, povesti eșuate, însă amintirea celor mai frumoase
timpuri și întâmplări, este pansament pentru orice inima
sangeranda. Nu lăsați finalurile mai puțin fericite, sa va intunece
tot ceea ce ați petrecut alături de cineva, sa va umbrească
sentimentele și emoțiile, pe care le-ați trăit
cândva.
Eu păstrez in suflet o mare de frânturi ale amintirilor
frumoase, pe care nu mi le poate lua nimeni și cu atât mai puțin,
"murdări". Ori de câte ori simt nevoia de o emoție, ma uit in
suflet, închid ochii și plec pe aripile timpului. O amintire
păstrată frumos, te poate face sa retrăiești emoția de fiecare data
când o scuturi de praful uitării. Sunt oameni, locuri, întâmplări,
vorbe pe care, poate, nu le vei mai reîntâlni vreodată, însă pe
care le poți cuibari in suflet, oriunde te vor purta pașii de acum
încolo.
Nu știu voi, însă eu privesc mereu cu nostalgie in urma
și încerc sa fiu mândra de cine am fost, pentru ca m-a ajutat sa
devin cine sunt astăzi. Am un motto, pe care îl păstrez cu
sfințenie, " Je ne regrette rien", orice s-ar întâmpla, nu am
regrete. Sunt foarte păcătoase. Te secătuiesc de emoții si îți
macină și ultimul fragment de amintire. Nu nene! De ce sa îmi para
rău?! Ca am iubit oameni, pentru ca asa simțeam?! Sau pentru ca am
făcut lucruri, pe care mi le-am dorit, oricât de nesăbuite ar părea
ele acum?! Sau sa fie din cauza vorbelor, pe care am simțit sa le
spun cândva?! NU, NU și NU! Am făcut toate astea pentru ca asa mi-a
dictat inima și mintea, la vremea respectiva. Dacă as avea regrete,
ar însemna sa ma trădez pe mine însămi, cea de câțiva ani in urma.
Nici vorba de asa ceva! Dacă ceva nu a mers, măcar am multumirea ca
am încercat si nu am stat ca o closca pe oua, așteptând ca viața și
șansele la fericire, sa treacă pe lângă mine. Ca nu a mers, nu-i
bai, măcar atât cât a durat, mi-a trezit emoții de neuitat. Știți
cum e, nu risti, nu câștigi! Iar eu consider ca am câștigat,
indiferent de modul in care au decurs lucrurile.
Întorcându-ma la ideea inițială, sa nu va simțiți
abătuți dacă răspunsurile nu vin atunci când puneți voi
întrebările, sau ca dorințele arzătoare nu se împlinesc acum. Nu
este timpul lor. Nu este timpul vostru. Când o sa învățați sa va
deschideti sufletele doar la ceea ce este frumos, atunci viața o sa
se ocupe sa va sopteasca tot ceea ce va lipsea din suflet si din
gând. Cred cu tarie ca universul este sensibil la nevoile noastre,
însă ca domnul Timp ne învață mai întâi lecția și doar mai apoi,
vom primi raspunsurile.
Am citit undeva o idee foarte frumoasa, care mi s-a
lipit de suflet...viața va continua sa ne supună aceluiași test de
nenumărate ori, pana vom reuși, intr-un final, sa deprindem
învățătura. Este ca un cerc, ce se rotește la infinit, dacă nu
reusesti sa ii vezi capătul (ca are și el un punct de pornire și
unul de final). Și abia in momentul in care înveți povața, timpul
iti acorda șansa de a merge mai departe. Un alt lucru, ce mi s-a
întâmplat, este "punctul pe i", cum spunem noi. Dacă am avut
situații neterminate, lucruri nespuse, sentimente neîmpărtășite,
timpul mi-a adus in cale, mai devreme sau mai târziu(de cele mai
multe ori, mai târziu), pe acel ceva sau cineva, care sa ma ajute
sa închei capitolul, care sa îmi dea toate răspunsurile la vechile
întrebări și care sa ma facă sa apreciez si mai mult amintirea. Iar
daca lucrurile astea se întâmpla când te aștepți mai puțin, nu te
pot face decât fericit si poate puțin nostalgic, răvășind cuferele
pline de amintiri, dar amorțite de vreme....
Midnightcat
P.S.: am gasit si titlul pana la urma
?