Este binecunoscut adagiul italian Traduttore, traditore, care evidenţiază caracterul intraductibil al textelor (mai ales literare) şi, deci, „trădarea” comisă de traducător atunci când încearcă să transpună astfel de texte în altă limbă decât cea în care a scris autorul. Iar dificultatea traducerii, ţinând cont de spectrul iminent al acestei „trădări”, merge de la niveluri acceptabile (mici compromisuri) până la imposibilitatea traducerii, caz în care se poate recurge, ca alternativă, la re-scrierea textului respectiv într-o altă limbă; cel mai cunoscut exemplu din această ultimă categorie este cel al volumului Finnegan’s Wake al lui James Joyce, încă netranspus în română (nici în alte limbi situaţia nu-i mai roz…). În astfel de situaţii, traducătorul îşi asumă, de fapt, într-o proporţie mai mare sau mai mică, statutul de creator, cu tot ceea ce incumbă acesta; de aici şi îndrăzneala mea din titlu, acee...