Centrul vechi al Plovdivului este un melanj de istorie tracă, vestigii romane, edificii otomane, renaştere bulgară, puse în mojarul vieţii cotidiene contemporane ce se împleteşte printre străduţele înguste pavate şi construcţiile limitrofe unele mai vechi ca altele, cu funcţionalităţi actuale diferite începând de la găzduirea de muzee, expoziţii, case memoriale, săli de concerte, locaşe de cult, arene pentru manifestări în aer liber, parcuri pentru relaxare, magazine, restaurante şi culminând cu domicilii ale unor localnici. Per ansamblu, centrul vechi al Plovdivului este un muzeu viu pluridisciplinar căruia merită să îi acorzi un timp special pentru a-i admira exponatele de orice fel şi pentru a-i simţi freamătul.

Centrul vechi gravitează în jurul unei uliţe pietruite, aşa cum oraşul contemporan gravitează în jurul unui bulevard pavat, în traducere liberă uliţa Staborna versus Bulevard Kneaz Alexander Battemberg. Nu prea ar fi "versus" întrucât cele două au un numitor comun care este Piaţa Giumaia, locul unde cele două se întâlnesc sau locul unde noul întâlneşte vechiul. Când spun nou, mă refer la magazinele de firmă şi lumea frumos îmbrăcată ca la o paradă de modă, ieşită la promenadă şi/sau cumpărături pe Bulevard. Vechiul, este de fapt motivul principal pentru care este aşa de iubit Plovdivul, vechi înşirat în mare parte de-o parte şi de alta a uliţei Staborna din centrul istoric (şi nu numai), reprezentat nu doar prin ce este palpabil adică edificii, ci şi de ceva mai puţin palpabil cum este cultura, tradiţia şi modul de viaţă al localnicilor, pe care trebuie să le simţi pentru a-ţi putea face o părere.
O incursiune în centrul vechi începe din Piaţa Giumaia, acolo unde stă de strajă versiunea în bronz a întemeietorului oraşului Philipopolis, Filip al II-lea al Macedoniei, o realizare a sculptorului Cyril Naydenov, veghind asupra forumului roman din depărtare.

Looking forward

Stadionul roman, cea mai mare structură romană din Balcani, cel despre care se spune că putea găzdui aproape 30.000 de oameni (cel mai mare stadion de fotbal al Bulgariei actuale, cel din Sofia are o capacitate de 43.000 locuri), se întindea din actuala Piaţă Giumaia înspre sud pe sub artera pietonală Kneaz Alexander Battemberg şi pe sub o parte dintre clădirile limitrofe, vreo 250 de metri până la scările ce urcă spre Sahat Tepe. După stilul arhitectonic al construcţiei porţii principale de intrare, perioada ridicării edificiului ar trebui situată în timpul domniei lui Septimus Severus. Scopul acestui stadion a fost iniţial de a găzdui sporturi extreme ale vremii respective, cum ar fi luptele cu gladiatori sau cu animale, aruncarea discului ş.a., toate acestea în cinstea zeilor locali sau a imperatorilor de atunci. Asta până la introducerea creştinismului, când s-a renunţat la luptele cu gladiatori. Pe la jumătatea secolului al III-lea, stadionul se pare că a avut şi rol protector şi de refugiu împotriva hoardelor goţilor. Ultima atestare documentară, de prin secolul XI ne relevă că stadionul devenise hipodrom.

O poartă de acces în arenă pe sub un şir de locuri din marmură

Moscheea Giumaia, construită pe locul unei foste biserici bulgare (St. Petka) pe timpul domniei Sultanului Murad II (sec XIV - de unde denumirea de Muradiye), este una dintre cele mai frumoase temple religioase islamice din Balcani, şi una dintre cele mai mari şi mai vechi moschei din Bulgaria. Este celebră pentru cadranul solar , minaretul subţire şi zvelt şi pentru picturile murale. Moscheea avea trei intrări: una pentru oaspeţi de seamă, una pentru femei şi una pentru oameni obişnuiţi. Au fost vremuri când moscheea oferea adăpost şi hrană celor nevoiaşi. După ce intri pe intrarea principală, descoperi pe cealaltă parte mihrab-ul, altarul decorat. Plafonul are nouă domuri de asemena decorate şi cu inscripţii din Coran, de care atârnă candelabre iscusit executate.

Moscheea Giumaia văzută din spate

Faţada principală

Minaretul frumos ornamentat

Intrarea

Mihrab touch

Continuăm explorarea urcând pe strada Saborna ce începe chiar din spatele Moscheii. La mică distanţă, pe dreapta, situată puţin mai în spate, se află Casa Danov, ce are intrarea pe prima străduţă la dreapta (Mitropolit Paisiy), o vilă fostă reşedinţă a lui Hristo Gruev Danov, unul dintre primii editori bulgari, vilă ce este decorată cu coloane corintice situate în partea de sus. Casa găzduieşte un muzeu al presei scrise, al rolului pe care aceasta l-a avut în promovarea limbii bulgare din punct de vedere literar şi bineînţeles, are şi o colecţie de lucruri ce au aparţinut lui Danov, el fiind nu doar un simplu editor de cărţi, ci şi un revoluţionar ce a luptat cu ce a putut el mai bine, adică cu distribuţia de literatură interzisă. Danov a publicat primul ziar al Plovdivului, Mariţa.

Coloanele corintice?

Intrarea

Clădiri pe str. Saborna

Mai în faţă, tot pe dreapta, privirile ne sunt atrase de nişte trepte ce au la capătul de sus Biserica Sveta Bogodoriţa (Fecioara Maria) cu un frumos turn cu clopot roz. Se pare că în data de 15 august aici se sfârşeşte un pelerinaj, moment când zona devine ticsită de oameni.

Scările

Biserica

Clopotul

Curtea îndeamnă la linişte, aici aflându-se nişte morminte ale unor personalităţi printre care şi acela al lui Danov de care am vorbit mai sus.


Există un portic de ieşire prin spate,

care odată trecut îţi dezvăluie o altă biserică, Sf. Marina, clădită prin sec. XII, apoi transformată în mănăstire, apoi demolată de otomani prin sec.XIV şi iar reclădită prin sec XIX în forma actuală, în stil neo-romanic ce păstrează un iconostas aparte din lemn sculptat şi pictat, şi o clopotniţă neobişnuită adăugată ulterior. Se spune că ar fi fost construită cu ajutorul donaţiilor oferite de doi colectori de taxe de prin Koprivştiţa care s-ar fi retras în Plovdiv.

Biserica Sf. Marina. Intrarea prin dreapta.

Ne întoarcem şi coborâm treptele spre str. Saborna pentru a continua drumul. Pe stânga întâlnim Academia de Muzică, Dans şi Arte Fine cu o laterală pictată ciudat şi cu un monument în formă de monedă bătută dăruit de nu ştiu ce oraş german.



Pe dreapta, clădirea ce găzduieşte Galeria Naţională de Artă, te solicită prin urcuşul unor trepte dacă vrei să ajungi la ea, însă îţi oferă un loc extraordinar de relaxare în părculeţul din faţă amenajat artistic, unde poţi simţi arta, folosind-o.

Pop spirit relax

Continuăm urcuşul pe strada Saborna, solicitant datorită pavajului neuniform, pe lângă magazine de suveniruri, case frumos decorate şi străduţe laterale.



Pe stânga, o clădire cu un balcon din fier forjat este locul unde te poţi opri pentru a mânca, mai ales că au în spate o terasă cu o panoramă asupra oraşului nou. Am încercat Tarator, o supă rece din iaurt cu castraveţi, nuci de pădure şi mărar, foarte răcoritoare. Felul principal a fost diferit pentru fiecare dintre noi. Oricum, o masă pentru doi a costat undeva la 25 de leva.

Ceva cu pui, ciuperci brocoli + pâinea cu brânză (lipia împăturită)

Legume cu caşcaval

Puţin mai sus pe dreapta, dăm de un muzeu al farmaciei, într-o clădire ce iese în evidenţă prin exteriorul colorat şi bine întreţinut şi prin nivelul superior proeminent.

Muzeul farmaciei

După Muzeul Farmaciei, un mic părculeţ te îmbie la un popas, după care urmează fosta casă a revoluţionarului Stoian Ciomakov terminată în 1860, apoi reşedinţă a prinţului Ferdinand, care găzduieşte în interiorul elegant o colecţie de tablouri ale lui Zlatiu Boiadziev cunoscut ca pictorul din Bresovo (un sat de lângă Plovdiv).

Pauză verde

Muzeul Zlatiu Boiadziev

O privire înapoi pe str. Saborna

Continuăm şi dăm de un muzeu al icoanelor şi apoi de Biserica Constantin şi Elena. Muzeul Icoanelor aparţine Galeriei de Artă a oraşului şi are o colecţie de icoane adunate de prin bisericile din Plovdiv şi din împrejurimi. Clădirea face parte din curtea Bisericii Constantin şi Elena, fiind amplasată pe locul vecii şcoli primare ce era parte componentă a complexului bisericesc. Partea din spate se sprijină chiar pe vechile ziduri ale unui turn de apărare fortificat al vechii garnizoane bizantine. În faţa muzeului am întâlnit un foarte bine pus la punct centru electronic de informare turistică.
Biserica Constantin şi Elena se află într-o curte împrejmuită de ziduri, cu acces printr-o poartă de lemn largă, complex ce include câteva construcţii bisericeşti cu funcţii diferite. În afară de biserica în sine, cu ziduri înalte cu cornişe de cărămidă frumos decorate, se află o clopotniţă înaltă, un paracliser, o casă parohială, o fântână de marmură şi o şcoală. Biserica este cea mai veche din Plovdiv, fiind construită de Constantin prin 337. De atunci, a tot fost modificată până prin 1832 de când a rămas cu actuala înfăţişare. Se remarcă prin frescele pictate de pe terasa simplă de lemn de la intrare, în partea dreaptă a acesteia fiind reprezentat întemeietorul Constantin dormind, îmbrăcat ca un monarh bulgar medieval, păzit de deasupra unui nor de Isus.

Muzeul icoanelor cu un automat de informare turistică în faţă

Spatele muzeului ce se sprijină pe un vechi turn (mai în faţă se vede şi Biserica)

Intrarea în curtea Bisericii Constantin şi Elena

Fresce frontale

Terasă simplă din lemn la intrare

Clopotniţa

După Biserica Constantin şi Elena, urmează o intersecţie, loc unde se termina Strada Saborna, de unde în stânga se poate merge spre două case reprezentative pentru arhitectura renascentistă bulgară, înainte se continuă spre vechea cetate Eumolpia situată pe vârful dealului Nebet Tepe, iar spre dreapta, prin vechea poartă de acces în cetate se trece spre altă zonă a oraşului vechi.
Noi vom continua spre stânga, pe lângă o casă tradiţională foarte frumos amenajată într-un magazin de suveniruri, pe străduţele înguste pietruite, spre două dintre cele mai reprezentative case tradiţionale renascentiste bulgăreşti: Casa Balabanov şi Casa Hindlian.
Casa Balabanov este una dintre puţinele case în stilul renaşterii bulgare care se poate lăuda cu o curte şi o grădină mare. Construită la începutul sec.XIX pentru Hadji Panaiot Lampşa, în prezent poartă numele ultimului proprietar Louka Balabanov, fiind de mai multe ori restaurată. Casa păstrează mobilier şi decoraţii interioare ce pot fi văzute contra unei taxe de intrare, însă numai atunci când municipalitatea nu organizează tot felul de recepţii, concerte, întâlniri oficiale. Se pretează la astfel de evenimente şi datorită faptului că are o foarte frumoasă grădină destul de generoasă, înconjurată de ziduri înalte.
Casa Hindlian poartă numele primului proprietar, Stepan Hindlian, un comerciant ce a călătorit foarte mult, ce a construit-o pe la 1835 şi i-a dotat interiorul cu fresce frumos colorate, iar prin nişele create în pereţi, a comandat picturi cu imagini de pe unele din străzile oraşelor pe care le-a vizitat.
În împrejurimi sunt şi alte case construite în acelaşi stil ce-ţi fură privirea, cu diverse destinaţii.: una dintre ele am văzut că este restaurant. Printre ele, străduţele înguste pietruite se împletesc într-un frumos labirint. Există chiar şi un lapidariu în aer liber, amenajat sub forma de părculeţ ce păstrează diverse coloane, pietre ş.a. descoperite prin împrejurimi.

Intersecţia cu magazinul de suveniruri

Revenim în intersecţia de mai înainte, pentru a continua urcuşul spre Nebet Tepe pe strada Dr. Ciumakov, o prelungire a străzii Saborna. Pe această stradă se găsesc câteva case frumoase în stilul renaşterii naţionale, prefaţând fortăreaţa, dar numai câteva au fost restaurate, unele sunt nelocuite, altele servesc drept reşedinţă unor oameni în vârstă. Dar cea mai frumoasă şi mai importantă creaţie a Renaşterii Naţionale este clădirea Muzeului Etnografic sau Casa Kuiumgioglu, un loc unde ostentaţia ia locul eleganţei. Construită pe la 1847 de către un arhitect din Kosovo (Regiunea Asenovgrad) pentru un bogat comerciant grec, "Casa Regală" cum i se mai spunea datorită impozanţei sale, şi-a schimbat destinaţia de-a lungul timpului, de la reşedinţa lui Argir Kuiumgioglu, la şcoală de fete, apoi un magazin de modă cu făbricuţă aferentă, un depozit de făină, un loc de producere a vinului, un depozit de tabac, până în 1927 când a devenit muzeu.
Faţada cu logia elegantă ce se sprijină pe coloane, este o frumoasă îmbinare de albastru închis şi auriu, peste care se reazemă un acoperiş ondulat. Muzeul găzduieşte exponate din bogata cultură şi civilizaţie din regiunea Plovdivului. În timpul verii se organizează diferite concerte de muzică clasică în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră din Plovdiv.

O privire înapoi: în stânga intrarea la Muzeul Etnografic, în depărtare clopotniţa Bisericii Constantin şi Elena

În drumul nostru spre cucerirea înălţimii vechii cetăţi, în partea stângă dăm de o foarte frumoasă casă-muzeu (Atanas Kraştev) minuţios restaurată ce expune în încăperile sale o galerie de artă (Red Pony Art Gallery).

Ne mai rămâne ultimul tronson de case înainte de vârful dealului, case care ori sunt nerestaurate, ori sunt nelocuite, ori locuiesc în ele bătrâni, case printre care, străduţa îngustă ne conduce către destinaţia finală - înălţimea Nebet Tepe. Senzaţia printre aceste clădiri este aceea a unui decor de mucava al unui film vechi. Straniu.

Anybody home?

Spatele ultimelor case de pe deal. Art deco?

Ajunşi în vârf descoperim rămăşiţele unui vechi rezervor de apă roman,

şi ceea ce a mai rămas din prima aşezare tracică, cu punctele slabe vis-a-vis de punerea acestor ruine în valoare şi slaba prezentare şi ocrotire a lor. Totuşi, în ciuda celor afirmate mai sus, merită tot efortul de a ajunge aici sus pentru imaginea oferită asupra Râului Mariţa şi a oraşului nou (şi vechi), dintr-un loc de unde îţi poţi da seama cât de înspăimântătoare putea fi o fortăreaţă situată aici pentru cei care ar fi vrut să o cucerească. Îţi trebuie un efort de imaginaţie pentru acest lucru, astăzi nemaiexistând decât câteva pietre dezordonate şi nişte părţi din ziduri, toate acestea parcă hrănind copacii tineri răzleţi ce par a creşte din stâncă. Dealul Nebet Tepe pe al cărui vârf ne aflăm acum, moşteneşte denumirea turcă ce înseamnă "turnul de apărare din deal". Aici am întâlnit tineri ce se odihneau pe multisecularele stânci, delectându-şi privirile cu panoramele oferite de acestea în cele patru vânturi. (Chiar bătea un vânt puternic acolo sus).

Privire generală

Mariţa (râul..din depărtare)

Mai "presus" de Plovdiv

Ne întoarcem până la intersecţia precedentă şi continuăm în stânga unde dăm de poarta de est a cetăţii (Hissar Kapia) construită în timpul împăraţilor Marcus Traianus şi Marcus Aurelius,


accesul prin zidurile fortăreţei de pe cele trei dealuri, ce azi înlocuiesc o parte din fundaţiile unor construcţii.

Din păcate, în acest moment, camera foto a hotărât că nu mai vrea să reacţioneze datorită obştescului sfârşit al bateriei, motiv pentru care, pentru următoarele minunate bijuterii arhitectonice nu am expuneri vizuale.
În apropiere se mai află un Muzeu al Renaşterii Naţionale în interiorul Casei Nedkovici, o casă cu o faţadă superbă simetrică şi o logie înaltă atipică, ce expune mobilier, bijuterii ornamente.
Străduţele din spatele zidurilor sunt numai bune de plimbat, mai ales că sunt deosebite, din loc în loc au trepte.
Casa Lamartine, cunoscută sub denumirea aceasta deoarece proprietarul Gheorghi Mavrudi a permis scriitorului Alphonse Lamartine să petreacă "doar 3 zile în 1863" aşa cum scrie pe undeva pe acolo, în prezent este sediul Uniunii Scriitorilor şi găzduieşte o mică expoziţie dedicată lui Lamartine. Casa este originală datorită suprafeţei de sprijin mici de la parter, ce se tot lăţeşte pe măsură ce urcăm fiecare din cele două etaje, astfel că proiecţia etajului superior este în stradă, dând senzaţia că edificiul s-ar răsturna în orice moment (parcă ar sta în aer) fiind din acest punct de vedere o abordare arhitecturală foarte îndrăzneaţă. (vezi aici).
Am lăsat la urmă ceea ce este cel mai reprezentativ pentru Plovdiv şi anume Amfiteatrul Roman. Construit prin sec. II dar descoperit abia prin anii 1972, Amfiteatrul păstrează doar o mică parte din construcţia originală, are în prezent 7000 de locuri şi este restaurat suficient cât să poată ţine în fiecare an prin iunie sau iulie concerte în aer liber şi stagiuni de vară ale Operei. Interesant este faptul că o arteră circulată cu patru benzi de circulaţie intră pe sub acesta şi iese abia pe partea cealaltă a dealului, acolo unde am mâncat (se vedea de undeva de pe terasă).