Oglindit în cărțile de istorie, secolul al XX-lea, numit secolul extremelor de Eric Hobsbawm, pare o succesiune de evenimente sângeroase, cu două conflagrații mondiale, dictaturi, genocid, perioade de criză și restriște, dar și perioade de prosperitate fără precedent în istoria umanității. Surprinse abstract, între paginile unei cărți, aceste evenimente se dezvăluie ca o succesiune eterogenă de consemnări care au modelat lumea contemporană. Dar ele au fost de fapt cadrul pentru viețile unor oameni care s-au trezit surprinși în cele mai dificile împrejurări, într-o încercare de-a dreptul herculeană, fără niciun premiu la final.

Poate printre cei mai ghinioniști au fost cei născuți la începutul secolului al XX-lea, cei care și-au consumat tinerețea și cei mai buni ai vieții traversând două războaie mondiale, o perioadă interbelică volatilă în care fanatismul politic și-a spus cuvântul și o perioadă postbelică supusă unor noi confruntări dictatoriale. Cum să supraviețuiești unor decade întregi, gândite parcă de un demiurg meschin, în care sentimentul lipsei de sens se intensifică, în care absurditatea existenței își schimbă doar masca, năruind în fapt aproape tot din ce ai construit? Cum de nu au înnebunit generații întregi, lovite de atâtea traume, sistematic, în mai puțin de 50 de ani?

Răspunsul se află poate, așa cum sugerează unele studii sociologice, în puterea relațiilor, de prietenie sau familie, plasele de siguranță care au livrat suportul de care avem cea mai mare nevoie în situațiile de vulnerabilitate. Legăturile interumane solide, idealurile conservate la nivel mental pot deveni adevărate scuturi protective în fața celor mai vitrege circumstanțe. Acest lucru este scos în evidență și de romanul lui Mark Sullivan, tradus și publicat în limba română la Editura Trei, intitulat „Ultima vale verde”.

Titlul pare să trimită la un paradis dispărut (mi-a amintit chiar de legendarul tărâm pe care îl căutau și dinozaurii în animația anilor ‘90, The Land Before Time) și poate chiar reflectă nevoia unui spațiu de confort mintal, un orizont al expectativei și al speranței de care protagoniștii narațiunii lui Sullivan au atâta nevoie. Iar asta pentru că personajele principale fac parte din categoria celor care gravitează pe o orbită a ghinionului, a violențelor din perioada interbelică, al Doilea Război Mondial și perioada postbelică.

Inspirat de destinul Volksdeutsche, germanii strămutați în alte teritorii în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial, germanii stabiliți în Rusia despre care povestește și Guzel Iahina în romanul „Copiii de pe Volga”, povestea lui Mark Sullivan ficționalizează destinul real al supraviețuitorilor unei prigoane întinsă pe mai bine de 20 de ani, la finalul căreia triumfă totuși spiritul de familie.

Stabiliți în Rusia încă din secolul al XIX-lea, într-un spațiu relativ neospitalier, dar atrași de posibilitatea de a-și cultiva propriul pământ, germanii naturalizați în Uniunea Sovietică au trăit provocări fatale în perioada interbelică. Familia Martel, pe care se focalizează povestea lui Mark Sullivan este o exponentă ilustră a situației traumatice extreme în acest sens. O familie modestă, locuind pe teritoriul ucrainean, parte din URSS, cuplul Martel, împreună cu frații, părinții și copiii sunt izbiți întâi de Holodomor, foametea din perioada stalinistă, perioadă în care dictatorul rus a creat premeditat o politică agricolă dezastruoasă care a dus la moartea a milioane de oameni. Reușita supraviețuirii celor din familia Martel, după ce Adeline, jumătatea feminină a cuplului pierde un copil și se îmbolnăvește de malarie, este departe de a fi triumfătoare, pentru că la scurt timp Emil și soția sa vor fi surprinși de Operațiunea Barbarossa, desfășurarea militară prin care Hitler invadează URSS. Forțele germane se consideră eliberatoare pentru germanii din teritoriile aflate în afara Reichului, dar asta nu atrage atât privilegii, cât obligații de a se ralia la politica nazistă. Germanii din teritoriile rusești sunt mobilizați să se organizeze în Selbschutz, detașamente paramilitare menite să continue și să amplifice planul de exterminare a evreilor. Emil reușește să evite înrolarea, rămânând alături de familie (fiind singurul bărbat susținător al acesteia), dar este forțat, într-o scenă care rămăne relativ misterioasă pe parcursul romanului să participle la o crimă în masă, de către un ofițer SS (iar cititorii nu vor ști, până aproape de finalul cărții care a fost contribuția lui Emil la acel moment și de ce se simte atât de vinovat).

Odată cu înfrângerea de la Stalingrad și cu retragerea germană, familia Martel este iar prinsă între ciocan și nicovală, pe linia frontului cu două orizonturi la fel de sumbre: să cadă în mâinile sovieticilor înseamnă să suporte represalii, să însoțească mai departe convoaiele germane înseamnă să parcurgă mii de kilometri, dezrădăcinați spre o destinație necunoscută. Forțați să rămână între trupele naziste care se retrag tot mai repede, familia Martel suferă mai departe privațiuni, dar totuși membrii ei rămân uniți, traversând Ungaria, România și ajungând în Polonia, în casele evreilor trimiși în lagărele de exterminare.

Finalul războiului aduce de fapt cea mai mare provocare pentru familia Martel, atâta timp cât Emil este deportat înapoi în teritoriile rusești de către sovietici, iar Adeline împreună cu copiii trăiesc sub spectrul amenințării ofițerilor și soldaților învingători care nu ezită să încerce să le violeze. Primii ani după război sunt de fapt cei mai grei pentru familia ruptă: Emil trăiește într-o colonie de muncă, alături de un caporal român, acolo unde sute de oameni mor zilnic de boli infecțioase și epuizare. Totuși în acest loc precar, Emil trăiește o transformare spirituală, se repoziționează atitudinal față de viață, divinitate și față de faptele trăite sub constrângerea SS-iștilor, redescoperă speranța. În paralel, Adeline caută protecție și adăpost în fața abuzurilor trupelor învingătoare, fără să accepte că Emil a murit. Ei rezistă, chiar și la distanță, prin forța legăturilor umane, prin suportul idealului de familie și speranța reunirii, speranța căutării văii din titlul, locul metaforic al confortului și calmului într-un context atât de zbuciumat.

Vor reuși să se reîntâlnească Martel și Adeline? Ce contează pentru ei? Mai pot doi oameni măcinați de război și privațiuni să se reconecteze, după ce au văzut infernul? Sau tocmai imaginea celuilalt și proiectul de familie este ceea ce poate articula mai departe integritatea psihică într-o lume acoperită de cenușă și durere?

O poveste cu caracter inspirational, o lecție de viață, dar nu doar țesută ficțional ci documentată (Mark Sullivan a călătorit și în România și a vorbit cu supraviețuitori), „Ultima vale verde” este un roman generos și detaliat despre felul în care umanitatea se poate conserva în cele mai copleșitoare circumstanțe, despre rezistența pe care o dobândim prin ceilalți chiar și atunci când istoria ne înghite în cele mai întunecate și violente firide.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.