Granița dintre spațiul public și privat, tot mai subțire și mai diluată în contextul tehnologiilor contemporane ridică noi și noi provocări și în ceea ce privește felul în care ne construim și ne prezentăm identitatea. Între atâtea mijloace care pot transforma pe oricine, aproape peste noapte, într-o vedetă, sub presiunea așteptărilor publice și a strategiilor tot mai uzuale de cosmetizarea și construcția imaginii personale, există acest risc al ambiguizării identitare și al suspiciunii constante în ceea ce privește omul care se află în fața noastră. Cine mai suntem de fapt într-o epocă în care putem deveni oricine? Iată o întrebare cu atât mai acută în zona persoanelor publice, a celebrităților constant asistate de artizani profesioniști în branding personal. Despre măști, despre această volatilizare a imaginii personale, despre felul în care poziția socială înaltă ne întărește, pe de-o parte, dar ne și fragilizează capacitatea de ne întâlni autentic cu Celălalt, aflăm într-un roman pe deplin contemporan semnat de scriitorul italian Niccolo Ammaniti.

„Viața intimă”, roman tradus și publicat în limba română de Editura Humanitas este o poveste cu aer ușor hollywoodian, cu suspans și narațiune alertă, dar și cu consistență în construcția personajelor. Ce provocări de supraviețuire poate ridica celebritatea? Ce se schimbă, câtă constrângere identitară trăiești după ce ajungi într-o poziție publică? Ce mai înseamnă intimitatea trecută și intimitatea prezentă într-un context în care identitatea ta devine prescriptibilă, încadrată în anumite modele stabilite de artizanii de imagine? Iată doar câteva întrebări interesante pe care cartea lui Niccolo Ammaniti le lansează pentru cititor.

Protagonista poveștii este Maria Cristina, o femeie cu o poziție de invidiat: e soția primului ministru al Italiei și e considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume. Încă tânără, cu un aer misterios, mamă și soție, cu o prezență publică discretă, impecabilă, Maria Cristina e privită însă de cârcotași ca o figură frivolă, lipsită de personalitate și devitalizată. Biografia ei are însă o încărcătură emoțională semnificativă: rămasă orfană, alături de fratele ei de la vârsta de 12 ani, Maria Cristina a fost luată în grija bunicilor. Pendulând între răsfăț și neglijare emoțională, protagonista feminină pare să se fi agățat mai degrabă de deschiderea oferită de servitori și mai ales de fiul acestora, Luciano, față de care va păstra o prietenie și un atașament cât se poate de longevive. Victimă a propriei frumuseți pe care nu o alege și nu o poate controla, odată cu adolescența, Maria Cristina simte din plin și de timpuriu dimensiunea controversată pe care înzestrarea naturală o prilejuiește: are trecere mare în mediile sociale și atrage atenția dar, în același timp, e invidiată și hărțuită mai ales de fetele similare ca vârstă.

Cariera de model și cea de sport de performanță sunt însă curmate brusc de circumstanțe hazardate, Maria Cristina alegând să se căsătorească cu un scriitor celebru. Emoțional și relațional însă, viața Mariei Cristina pare să fi fost marcată de pierderi succesive care lasă urme: de la pierderea mamei, apoi la decesul accidental al fratelui și la decesul soțului scriitor (în existența ei durerea e ciclică: dispare din cauza uzurii și se reînnoiește ca un bulb de primăvară). Apoi, protagonista feminină devine partenera unui avocat bogat care e convocat în cele din urmă să preia funcția de prim-ministru, alături de care devine mama unei fetițe. Aflată la acest apogeu al vieții sociale și de familie, într-o poziție simbolică pentru reușita socială și de familie, Maria Cristina ascunde o fragilitate interioară care devine tot mai vizibilă pe parcursul romanului.

Motorul narativ al poveștii este dat de întâlnirea personajului feminin cu un prieten din tinerețe: Nicola Sarti, alături de care Maria a avut o idilă tranzitorie, pe un iaht, chiar înainte de decesul fratelui. După ce se revăd întâmplător, într-o manieră aparent inocentă, jucăușă, nostalgică, la ani de zile distanță, Nicola Sarti îi trimite Mariei o înregistrare video erotică care îi surprinde pe cei doi în tinerețe, într-o partidă de amor. Maria Cristina se află așadar într-o poziție delicată, realizând ce ar însemna pentru reputația familiei sale ca acest videoclip să devină public.

Dincolo de imaginea de success pe care o proiectează și care pare să fi fost minuțios alcătuită pe baza unor algoritmi cinici de arhitecții de imagine, Maria Cristina se află însă la un punct de cotitură în ceea ce privește viața personală, dar și imaginea publică. Cine mai e ea, atunci când atâtea presiuni se exercită în jurul ei și fiecare mișcare, fiecare schimbare de look (până și culoarea părului sau alegerea unei rochii) devin subiect potential de dezbatere, cu finalități variabile? Cine riscă să devină, atunci când un incident din trecut ar putea fi suprapus cu statutul pe care îl are în prezent? Pe de altă parte, tocmai acea aventură ar putea reaprinde pasiunea, ar putea aduce la suprafață o dimensiune emoțională, constrânsă și tocită în viața pe care o are în prezent. Mărul discordiei publice ar putea fi de fapt un catalizator pentru revitalizare sentimentală și asumare de sine pe alte coordonate relaționale?

Răspunsurile nu sunt ușoare, atâta timp cât Maria Cristina se simte falimentară în căsnicie (soțul ei pare să o trateze ca pe un accesoriu util în misiunile diplomatice), în relația cu propria fiică (de care se simte oarecum străină) și în relația cu propriul corp și propriile preocupări, mereu judecate, ajustate, prescrise de alții. Se simte un nivel de alienare personală în viața protagonistei feminine, forțată parcă să fie doar o actriță a existenței sale, o interpretă într-un teatru al minții care a acoperit partituri în care nu se regăsește pe deplin. Scânteia adusă de Nicola Sarti, la rândul său un personaj ambiguu moral și biografic, ar putea fi un mijloc de resuscitare. Dar cine este Nicola Sarti? Un antreprenor degajat, un bon viveur matur și bogat care vede femeia pe care prim-ministrul a eclipsat-o demult? Un fost iubit, un curtezan seducător, un prieten sau doar un alt narcisist care încearcă să o impresioneze și poate chiar să o șantajeze?

Cu reflexele de autoapărare activate, conștientă de poziția pe care o are, căutând să se pună în gardă în ce privește potențialul pericol al unui scandal, Maria Cristina se lasă purtată, cu oarecare precauție și de dorul de a sta față în față autentic cu o persoană reală, de a se lăsa văzută și a trăi emoții, dincolo de măști și de roluri. Sub presiunea unui interviu public care ar putea dinamita sau resuscita cariera soțului, ce ar putea să o pună într-o cu totul altă lumină, Maria Cristina va avea de ales dacă se va aventura într-o explorare infidelă cu Nicola Sarti, încercând în același timp să îi afle intențiile și să se protejeze de un potential șantaj. Care va fi deznodământul vă rămâne să descoperiți.

Aruncând o lumină critică asupra ipocriziei și dimensiunii ridicole, aproape psihopatice la care poate duce isteria asociată preocupării față de imaginea publică, până la pierderea oricărui miez durabil, folosind un schelet al unei povești pline de suspans din care nu lipsesc dimensiunile erotice și misterioase, Niccolo Ammaniti lansează o provocare reflexivă pentru cititori legată de felul în care construcția identității noastre depinde, în măsuri variabile, de propria noastră privire, dar și de privirea celorlalți.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.