„Din discuție va ieși cu claritate în evidență că participanții nu uilizează acel concept de artă radical extins pe care îl propune Beuys. Ei privesc arta ca fiind acel domeniu al vieții unde ne putem mișca jucăuș și putem trăi fără constrîngeri exterioare, unde – ca într-un spațiu vital liber – putem cîștiga și practica experiențe care, în așa-numita viață practică, pot fi pentru unii sau alții de folos, fortificînd și sporind independența noastră.” (p. 12) -- cu alte cuvinte, arta ca teritoriu „autonom”.
Beuys povestește despre cum și-a abandonat domeniul profesional inițial, cel al științelor naturii, despre cercetarea sa cu totul generală asupra „tuturor constelațiilor de forțe existente, lucru ce conține deja constelațiile de forțe ale viului, ale sufletescului, respectiv ale psiho-spiritualului, precum și formele mai înalte ale acestora” și despre cum s-a întrebat dacă nu cumva ar trebui să se ocupă de artă „ca un fel de activitate culturală”.
Nemulțumit de cum arta-ca-academism „a cunoscut o dezvoltare paralelă cu cea a științei”, speră ca un nou concept de artă să devină „punctul de pornire al oricărei producții viitoare în toate sferele muncii” - un concept care ar trebui să se refere și la „chestiuni juridice și economice” (vezi și cum definește Bogdan Ghiu arta actuală în „Linia de producție”).
Omul „trebuie să se confrunte cu energiile libertății izbucnind din el însuși”, fiindcă „arta este un fel de știință a libertății”. „Pentru mulți probabil că acest concept țintește prea sus; mulți consideră că e imposibil totuși ca fiecare om să fie artist. Dar e vorba tocmai de a remodela conceptul de artă, astfel încît el să descrie esența omului, a omului care exprimă libertatea, o întruchipează, o poartă și o dezvoltă ca impuls de creștere dat lumii. Aici e vorba deci de un concept antropologic, și nu de înțelegerea actuală burgheză tradițională a artei.” (p. 15)
Despre creativitate:
„e foarte răspîndit ca oamenii să se apuce pur și simplu de făcut și să spună că dacă influența lor e mai mică, dacă lasă ca lucrul să se facă de la sine, atunci ceea ce iese va fi mai bun, fără să mai trebuiască să se atingă de el: asta e ideologie”
Despre cum se pregătește Beuys:
„dacă asta nu impregnează întreaga mea viață – și cînd spun ”asta” mă refer la munca de stabilire a criteriilor lucrului ce urmează să fie făcut și de modelare a liniilor sale de forță –, atunci cu siguranță că ea va eșua, fiindcă această muncă nu poate fi întreprinsă doar punctual. (...) trebuie să mă pregătesc în permanență, să mă pregătesc și să mă comport întreaga mea viață în așa fel încît fiece clipă să fie dedicată numai pregătirii” (p. 17)
Despre arta sa:
„Obiectele mele trebuie înțelese ca îndemnuri la transformarea radicală a ideii de plastică. Ele vor să provoace idei despre ce ar putea fi plastica și despre cum ar putea fi extins conceptul ei la substanțele invizibile, respectiv despre maniera în care pot fi utilizate acestea:
forme ideatice – cum ne construim ideile
forme lingvistice – cum ne transformăm ideile în cuvinte
plastica socială – cum formăm și modelăm lumea în care trăim: plastica e un proces evolutiv, fiecare om e artist.
Acesta e motivul pentru care nimic din ceea ce modelez nu e definitiv sau terminat. Procesele continuă: reacții chimice, procese de fermentare, schimbări de culoare, putrezire, uscare. Totul se transformă.”(p. 13)
„Nu susțin că acest experimente pe care le-am făcut ar reprezenta valori perene. Asta nu mai poate fi problema mea. Problema mea poate fi dacă reușesc să ajung la momentul mișcării, dacă îi pot conduce pe oameni la această mișcare, dacă îi pot pune în mișcare, în timp ce ei trăiesc în cultura acestei epoci, care domină și a dominat, producînd tocmai acel ceva care îi rigidizează pe oameni. Problema poate fi doar dizolvarea acestei rigidități și efectuarea acestui lucru în comun.”(p. 21)
„Întotdeauna mai trebuie adăugat ceva, adică trebuie făcut ceva cu ochiul pentru ca el să poată percepe căldura și, în general, procesele termice; căci dacă lăsăm ca ochiul să facă ce vrea, atunci acesta, cum să spun, prin prisma culturii epocii, mai degrabă va răci și va separa, adică va fragmenta și va analiza lucrurile, cum face de exemplu aparatul de fotografiat sau, să zicem, optica fizică, despărțindu-le unele de altele, cristalizîndu-le. Asta se întîmplă îndeosebi cu ochiul. În privința auzului lucrurile stau, oarecum, diferit. Din acest motiv e important să auzim și imaginile, să percepem sculpturile și cu urechile etc.”(p. 22)
„...conceptul de artă trebuie să treacă în locul conceptului degenerat de capital. Arta e capitalul cu adevărat concret, iată ce trebuie să conștientizăm. Nu e adevărat că banul și capitalul sînt valori economice, în schimb, e foarte adevărat că demnitatea umană și creativitatea sînt capital. Prin urmare, trebuie elaborat un concept de ban care să exprime că tocmai creativitatea, adică arta, e capital. (...) Capitalul este capacitatea umană și tot ce iese din ea. Cu alte cuvinte, numai cele două organe sau acele două poluri de referință prin care se naște un lucru, creativitatea și intenția umană, reprezintă valori economice, tot restul reprezintă altceva. Banul nu e o valoare economică. Avem deci un concept de capital și în aceasta își vîră coada valoarea economică distrugînd totul și, prin asta, ea îndeamnă economia să se gîndească numai la profit, numai la exploatare etc. Nu există decît capacitatea umană și tot ce iese din ea. Acest lucru poate fi clarificat din nou și din nou în dezbateri permanente între oameni și se poate transforma în productivitate infinită, care construiește și reconstruiește lumea, ridicînd, în funcție de circumstanțe, un cosmos cu totul diferit, în loc să-l distrugă pe cel deja existent.” -- aici sunt lucruri pe care cei care profită machiavelic de sistemul, de lumea artei contemporane le cunosc prea bine...
---
Reveniri:
Beuys e așa de contagios cu optimismul și misticismul său... și epoca în care a trăit era plină de avânt... îmi pare rău că sunt nevoit acum să fiu sceptic.