Știai că… dreptul de vot universal, așa cum îl știm azi, a fost câștigat în urma unui drum lung și anevoios, datorită luptei și curajului generațiilor trecute?

Poate puțini dintre noi realizăm cât de nouă este, de fapt, ideea de vot universal. În urmă cu puțin peste o sută de ani, majoritatea cetățenilor lumii nu aveau dreptul să voteze. Pentru milioane de oameni, accesul la urne a devenit realitate abia în ultimele decenii. În cele ce urmează ne vom opri asupra câtorva dintre momentele importante a istoriei dreptului de a vota.

Dreptul de vot: o cucerire istorică și o responsabilitate prezentă

Astăzi, dreptul de vot pare un fapt de la sine înțeles. Este un gest simplu – mergi la urne, îți exprimi opțiunea și pleci. Și totuși, în spatele acestui gest banal se ascunde una dintre cele mai importante cuceriri civice din istorie. Ceea ce considerăm astăzi un drept universal, a fost, vreme de secole, un privilegiu exclusiv, rezervat unei minorități. De aceea, a înțelege cât de lung și anevoios a fost drumul până la votul universal înseamnă a înțelege de ce participarea noastră la alegeri contează cu adevărat.

De la cetatea Atenei la cetățeanul modern

Ideea de democrație își are rădăcinile în Grecia antică, în cetăți precum Atena, unde cetățenii votau direct asupra deciziilor politice. Dar această democrație era una foarte limitată. Doar o parte dintre locuitori – bărbați, liberi, născuți din părinți atenieni – aveau drepturi politice. Femeile, sclavii și străinii erau excluși din viața politică.

În Republica, Platon exprima o profundă suspiciune față de democrație, văzând în ea riscul de a fi condus de ignoranță și manipulare. Socrate însuși a fost condamnat la moarte de o adunare democratică, ceea ce a stârnit reflecții despre limitele înțelepciunii populare. Și totuși, ideea fundamentală că cetățenii trebuie să aibă un cuvânt de spus asupra modului în care sunt guvernați a supraviețuit și s-a extins de-a lungul deceniilor și secolelor viitoare.

Votul ca privilegiu al elitelor

În epoca modernă, până târziu în secolul al XIX-lea, votul a fost un instrument de putere rezervat unei minorități. În Marea Britanie anului 1832, doar bărbații cu avere și statut social aveau drept de vot – mai puțin de 20% dintre bărbați. Reformele ulterioare au extins treptat baza electorală, dar femeile au fost excluse complet până în 1918, când au primit drept de vot parțial. Egalitatea deplină între femei și bărbați a venit abia în 1928.

În Franța, sufragiul universal masculin a fost proclamat în 1848, dar a fost suspendat în perioadele de dictatură. Femeile franceze au obținut drept de vot abia în 1944 – cu un secol mai târziu decât bărbații.

România a introdus votul universal masculin în 1918, iar primele alegeri în această formulă au avut loc în 1919. Femeile au primit drept de vot la alegerile locale în 1929, iar teoretic și la nivel național în 1938. Din cauza contextului politic tensionat, acest drept a fost exercitat efectiv abia după 1946. Votul universal deplin, pentru toți cetățenii adulți, a fost consacrat în Constituția din 1948.

Când „universal” nu înseamnă pentru toți

Chiar și în democrațiile dezvoltate, dreptul de vot a fost oferit târziu unor categorii întregi de cetățeni. În Elveția, femeile au primit drept de vot la nivel federal abia în 1971, iar în cantonul Appenzell Innerrhoden – abia în 1990, în urma unei decizii a Curții Supreme.

Liechtenstein a recunoscut votul femeilor abia în 1984, iar Australia a acordat drept de vot populației aborigene în 1962. În Statele Unite, deși dreptul de vot pentru afro-americani era garantat teoretic prin Constituție încă din 1870, în practică au fost împiedicați să voteze prin metode abuzive până în 1965, când Voting Rights Act a eliminat barierele discriminatorii.

Când literatura ne ajută să înțelegem importanța implicării civice

Literatura a fost, de multe ori, vocea celor fără voce. Autori precum Victor Hugo sau Charles Dickens au descris societăți marcate de inegalitate și lipsă de reprezentare. George Orwell, în 1984 și Ferma animalelor, a explorat consecințele absenteismului civic și ale manipulării maselor, teme de o actualitate dureroasă.

Frederick Douglass, fost sclav și autor american, a luptat neobosit pentru dreptul la vot al afro-americanilor și femeilor, susținând că „votul este puntea dintre sclavie și libertate”.

Virginia Woolf și Simone de Beauvoirau subliniat excluderea femeilor din spațiul civic, cultural și politic, chemând la emancipare prin educație și conștiință civică.

Hannah Arendt avertiza că pasivitatea cetățeanului – nu doar opresiunea politică – este unul dintre factorii care pot duce la colapsul democrației. Democrația presupune efort, reflecție și implicare.

Dreptul de vot ca datorie democratică

Dreptul de vot nu este un dar, ci o responsabilitate. A fost câștigat cu eforturi uriașe – proteste, închisori, exiluri, greve. În spatele fiecărei libertăți câștigate se află o istorie de curaj colectiv.

Astăzi, în multe țări democratice, participarea la vot este în scădere. Aparența normalității a făcut ca importanța alegerilor să se estompeze în percepția publică. Dar tocmai când devine „firesc”, dreptul de vot riscă să fie ignorat – sau pierdut.

În România, pe 4 mai  și pe 18 mai 2025, avem ocazia să participăm activ la procesul democratic. Este o oportunitate de a ne exercita dreptul și de a influența direcția în care mergem.

În loc de concluzie: trecutul ne cere prezent

În urmă cu 100 de ani, majoritatea femeilor din Europa nu puteau vota. Azi, votul este universal. Dar universalitatea nu garantează participarea. De aceea, e important să nu uităm de unde am pornit și cât de mult s-a luptat pentru ceea ce azi pare simplu.

Nu lăsa istoria să fie uitată. Fii parte din ea.