Nu mi se întâmplă prea des să dau peste un roman pe care să îl consider paradigmatic, care să livreze o narațiune captivantă, vie, cu personaje plauzibile și, în același timp, să ofere și un nivel simbolic, reprezentativ pentru o generație, pentru spiritul unor decade. Am întâlnit un asemenea amestec de particular generalizabil în romanele lui John Updike, Jonathan Franzen, mai recent în povestea lui Taffy Brodesser-Akner, „Fleishman are necazuri” (ecranizată și într-o miniserie pe Netflix), dar și în romanul lui Nathan Hill, „Wellness”, publicat în limba română de Editura Bookzone, într-o traducere minunată semnată de experimentata Justina Bandol.

Nathan Hill este probabil un autor necunoscut publicului român. L-am descoperit în urmă cu 2 ani, prin romanul „Nix”, apărut la Editura Rao, o poveste despre migrație, identitate și fracturile produse de generația Woodstock în teribilii ani ‘70. De la acel roman de debut, Nathan Hill m-a convins ca fiind un autor închegat: cu viziune generoasă, dar și cu simț al detaliului, cu capacitate de construcție amplă, pe mai multe planuri, abilitatea de a îmbina repere narative universale cu imersiunea istorică riguroasă. Am așteptat cu interes apariția următoarei cărți semnată de Nathan Hill și am devorat ultimul său roman panoramic despre familia americană contemporană.

La fel ca în „Nix” și în „Wellness”, Nathan Hill jonglează cu o poveste întinsă pe mai bine de două decade, explorând viața unui cuplu de la întemeiera sa, în anii ‘90 și până la punctul critic al posibilei destrămări în 2014. Fără să păstreze o cronologie pur liniară, Nathan Hill alternează planurile și ne oferă o narațiune tip puzzle, în care secvențe din etape diferite ale evolutiei cuplului sunt surprinse în detaliu. Între aceste bucăți fragmentare coerente se regăsesc și câteva elemente de culise: explorarea biografiei individuale, cu familiile de proveniență ale protagoniștilor și multe comentarii care surprind tendințele transformării unei epoci în ceea ce privește arta, relațiile, comunicarea și viața socială.

Putem privi „Wellness” ca un roman stratificat. Pe de-o parte, acesta e un roman despre viața de familie și provocările în fața uzurii timpului, un roman paradigmatic pentru mileniali, pentru acea generație care și-a început viața de adult în era pre-internetului și a atins maturitatea și criza vârstei de mijloc în plină epocă emancipată digital. De ce spun paradigmatic? Pentru că „Wellness” reușește să surprindă foarte bine acest moment în care tranziția de vârstă și maturizarea protagoniștilor se suprapune cu schimbarea radicală a reperelor unei epoci, astfel încât criza personală e aprofundată și dublată de volatilitatea articulațiilor sociale și conceptuale, reprezentative pentru decade la rând

Jack și Elizabeth devin un cuplu în Chicago în 1993. Povestea lor ar fi putut fi mult mai simplă cu o aplicație de dating sau cu ajutorul rețelelor sociale și al telefoanelor mobile în zilele noastre. Însă Jack și Elizabeth își trăiesc momentul întemeierii relaționale în anii 90, iar întâlnirea lor e mai degrabă întâmplătoare, rodul unui ritual de curtare timid și imprevizibil: se spionează reciproc, de la fereastra apartamentelor vecine iar episodul inaugural care îi apropie pare desprins dintr-o perioadă de hazard romantic.

Originile lor sunt cât se poate de diferite: Elizabeth provine dintr-o dinastie americană de antreprenori, cinici și lacomi, trăind o copilărie cu neîncetate mutări și școli private, într-o familie cu un tată competitiv și narcisic pentru care nimic nu pare să fie suficient, cu atât mai puțin parcursul fiicei sale. Sufocată de expectanțe pe care nu le poate atinge și de lipsa de conexiune emoțională, Elizabeth face alegeri de viață care să o îndepertăze de destinul imaginat de tatăl său: alege să studieze mai multe domenii, inclusiv psihologia și se apropie de un partener mai degrabă romantic și dedicat artei. Jack vine dintr-o familie provincială, modestă, din Kansas, cu un tată moale, detașat și o mama critică și dependentă, pentru care orice expresie emoțională a fiului pare să fie o amenințare la adresa ei. De asemenea, Jack poartă cu sine trauma unei vinovății legate de o tragedie personală a familiei. Așa cum vom afla mai târziu, dinamica de cuplu dintre Jack și Elizabeth e puternic marcată de aceste răni ale copilăriei.

În tinerețe, atunci când se cunosc, Jack și Elizabeth sunt uniți nu doar de fluxul îndrăgostirii, ci și de valorile comune anticapitaliste la care aderă, prin imersiunea în universul efervescent artistic și ideologic de stânga, cu accente anarhiste, în care consumerismul și aspirațiile burgheze sunt sfidate și ridiculizate. Amândoi au aspirații și deschideri intelectuale îndrăznețe, pe care le probează în cartierul Turnătoria în care se adună underground-ul artistic al anilor ‘90, care cochetează entuziast însă cu noile direcții oferite de mediile digitale.

Pe măsură ce trece timpul lucrurile se complică, prieteniile se destramă, rebelii de tinerețe își reorganizează prioritățile, se căsătoresc, fac copii, astfel că Jack și Elizabeth resimt efectul plafonărilor, presiunilor financiare. Anii promițători profesionali se îngustează, protestatarii liberi de ieri își asumă responsabilitățile profesionale prezente: în vreme ce Jack predă artă fotografică abstractă, nonfigurativă la universitate, Elizabeth se implică în cercetări la Institutul Wellness care dă și titlul romanului și care aprofundează cercetări despre efectul placebo. Pe măsură ce era digitală ia avânt, cei doi devin, așa cum inspirat observă un alt personaj mai târziu, specialiști ai nimicului, oarecum metaforici și ilustrativi pentru o societate tot mai avansată, a serviciilor: Jack se ocupă cu fotografia referential-pur formală, eliberată de conținut, Elizabeth studiază efectul pastilelor care nu conțin substanțe active. Copilul care apare ceva mai târziu în viața lor și necesitatea de mutare a domiciliului tensionează maxim cuplul Jack-Elizabeth – Jack se refugiază în aspirația durabil-romantică, dar poate iluzorie a sufletului pereche, presat de cerințele profesionale pragmatice capitaliste ale universității în care lucrează, stăruind în eforturile de resuscitare a căsniciei uzate de trecerea anilor, în timp ce Elizabeth se simte împovărată de rolul de mama insuficientă, de sufocarea partenerului și de chestionarea felului în care ne redefinim viața după epurarea fantasmelor de tinerețe. Poate rămâne un cuplu stabil, în mod natural în virtutea poveștii fondatoare? Pot rănile din copilărie să fisureze o intimitate creată de fapt după calapodul lor? Este viața contemporană exasperantă și incompatibilă, prin mesajele pe care le transmite, cu ideea de familie tradițională? Cât și cum ne modelează mediile tehnologice și ideologiile care plusează?

În încercarea lor de a găsi un răspuns de recalibrare a vieții personale, Jack și Elizabeth se vor confrunta cu o mulțime de rețete contemporane pe care Hill le explorează cu talent: de la fanatismul mindfulness-ului, la praguri aproape delirante din comunitatea de vecini, la swing-cluburile fără tabuuri care privesc monogamia spectral (și care folosesc acronime precum ERN – energie relațională nouă), la toate reperele condensate de psihologie practică menite să te instruiască cum să-ți crești copilul mai bine sau să ai o viață împlinită. Ce mai rămâne dintr-o iubire de tinerețe?

Nathan Hill se folosește de această poveste de cuplu, pentru a introduce comentarii, nelipsite de ironie, dar bine documentate despre teoriile și mișcările în vogă marcante care ne-au așezat în era digitalizării și a life-hackurilor pentru dezvoltarea personală: de la filosofia hypertextului și algoritmii rețelelor de socializare (există câteva pagini superbe despre felul în care funcționează acestea, segmentându-ne realitatea și transformându-ne în fanatici), la dezintegrarea viziunilor artistice, de la teoriile despre ce ne face fericiți, la modelele de succes anunțate de cei ce știu să amâne recompensa, de la critica destinului monogam, la ce mai putem înțelege din iubire și conexiune umană, de la psihologia traumelor din copilărie, la consecințele ei în dinamica de cuplu adultă. În asta constă rețeta originală propusă de Hill: mixul de elemente narative cu comentariu social, politic și tehnologic care nu pare deloc eterogen sau străin de textul literar, în această formulă.

Nu în ultimul rând, Nathan Hill scrie o narațiune despre importanța poveștilor pe care ni le spunem. Efectul de sens sau efectul placebo pe care îl studiază Elizabeth și care se dezvăluie ca o compensație pentru nevoia noastră de certitudine într-o epocă tot mai incertă este de fapt placa turnantă definitorie în tot ceea ce facem. Într-o lume în care totul este volatil și relativ, în care reperele de soliditate nu mai sunt livrate de comunitate în forme obiective, rămânem doar cu poveștile și miturile pe care ni le construim. Pe care să le alegem ? Contează conținutul lor sau contează mai degrabă forma, felul în care ne apropiem de ele, blândețea și curiozitatea? Vă rămâne să descoperiți în această narațiune-oglindă pentru timpurile pe care le traversăm.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.