zilele foarte fierbinţi şi-au pierdut culoarea din
obraji
soarele arde retina, lăsând un gol imens în suflet
prin care până şi ecoul se pierde
pârjolit de sete
amintirile palmelor prefiră nisip pe mormântul clipelor
erau vremuri când dorul se oprea la umbra lor
împletind nopţile în funii groase
buzele sărută umbra unui gând abandonat
distanţa se aruncă-n hăul dezordinii
adâncind turbioanele sângelui
carnea se scrumeste scriindu-şi paşii în cenuşă
templul suspină amintindu-şi de reconstrucţia promisă
ofrandă uitată pe tâmpla rugurilor
nopţi sufocante dezvelesc sufletul de firesc
dorul se ridică din căţui certând tăria cerurilor
vise lopeţi bat ritmic valurile vieţii
împingând trupul bolnav către o nouă zi
