„Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni”
de cele mai multe ori, omul ajuns la limită a cerut
ajutorul
sperând că totul se va rezolva de la sine
şi în deruta lui, omul privea de sus, aşteptând ca cineva să
vină
şi să curăţe grajdurile de rugina şi mizeria vieţii
de fiecare dată când maşina pleca la vale fără frâna
trasă
omul aştepta o buturugă cât de mică să facă ordine şi să
oprească debandada
rugându-se cu sufletul la gură pentru liniştea sa
sterilă
fără a ţine cont de întregul din care este parte
am obosit. nimic nu-şi mai găseşte locul şi rostul
nici eu parte şi nici întregul ce mă cupinde
suntem două mulţimi vide,
fără puncte de tangenţă sau de intersecţie
se pare că nici legea şi nici timpurile nu ne mai
cuprind
şi mă întreb cine va mai răspunde la apelul de seară
după ce şi ultimul telefon va muri?
iată că fiara Iadului se plimbă printre noi în hainele unui om
de rând...
