mă tot pleznește peste tâmpla minții
minciuna somnambulă a rostirii: când sforăiam
în post veghind în noapte doar vise
de cenușă caldă încă
mi s-a părut c-aud șoptiri de șoapte
urme de pași ascunși în nelumină
și ca prin somn
piatra pe piatră geme sigiliul rupt
de ceară sfărâmată aprinde umbre
care stau de veghe
să nu cumva să mă trezesc o clipă
eram vreo 12 și dormeam cu toții
și ei tot 12 – unul fiind lipsă
bălăngănea în pom ca o eclipsă
ce întunecă povestea vieții-i triste
…
și noi dormeam – ei jefuiau mormântul
ce nu pricep e cum l-au scos din pânze
de ce nu s-au grăbit cuprinși de frică.. (?)
ca pe un sul de carte, meticuloși, au luat și-au pus deoparte
ștergarul ce i-a citit umanul chip de carne..
și noi dormeam veghind cenușa nopții
visam arginți și altă bunăstare
cu spatele întors la piatra grea de-o tonă
aievea n-am văzut, n-am auzit
nimica..

ne-a zgâlțâit întreg pământul somnul
priveam ca morți ne-nstare de nimica
s-a așezat pe piatra prăvălită acea înfățișare de lumină
în haină de zăpadă netopită
pe noi ne-a ignorat ca pe un nimeni
le-a arătat femeilor mormântul
iar noi ca potârnichile-n topire
la preoții cei mari le-am dat de știre
de visul ăsta straniu
ce ne-a `nvins..

mă tot pleznește tâmpla înadins
zvonul de argint ce-a răsunat pe masă:
cei 12 l-au furat când noi dormeam..
număr în gând: al 12-lea sunt eu
de fiecare dată
desfac într-una nodul la cămașă și adaug
lângă numele meu iudă..
ce jefuiești de adevăr istorii
și amesteci vis cu vis realitatea
oglindă argintie și neclară de firma lui Esau
ciorbă de linte – câștigul cel ușor
care te minte
prezentul de moment ce-ți jefuiește
prezentul viitor ce-ți aparține

le-am dat `napoi arginții – pita neagră
și nu m-am spânzurat de conștiință
dar iată, aruncata-n grâu minciu-neghina
a înflorit
de fiecare dată