Le vent de printemps...... 519
- Fotografie
- 18-03-2017 10:53
...
Citește mai departeVictor Cristian
Le monde aurait pu être simple comme le ciel et la mer...
Profilul de blogger pe toateBlogurile-
-
Articole
-
Vizualizări
-
Articole postate de Victor Cristian
-
-
-
Voici...... 541
- Fotografie
- 03-03-2017 07:37
Voici déjà le printemps qui offre au vol des oiseaux sauvages, en signe d'amitié, les habits amers du matin. Ici, là-bas, ailleurs, Les yeux transparents des paroles ont choisi deux repères temporels : l'heure du bonheur et l'éternité de la pierre qui s'érige, Solennellement , sur les épaules des statues. Ce temps-ci, Un point de vue rond ouvre ses ailes d'herbe, Et le rêve d'un été tropical commence son déchirement banal dans l'oubli.
Citește mai departe -
-
-
-
-
-
-
Fido...... 624
- Fotografie
- 11-02-2017 10:02
Întreaga zi începuse să semene cu un bâlci colorat, în care toate ceasurile se opriseră deodată. Oamenii continuau să-și miște membrele dezarticulat, aproape suprarealist, obosind gândul în ofensiva lui obsesională prin cotidian. Mi se păreau minuscule, ilizibile, vorbele adresateîin vecinatatea auditivă, în plină stradă, pe palierul imobilului sau în stația de autobuz. Mă imaginam neputincios purtând o gușă de carton care imi urca vorbele și le ancora în bule albe, in fața celorlalți. Ridicol. Într-atât de ridicol încât dacă aș fi mișcat capul într-o parte sau alta riscam să mă prăbușesc peste zecile de cuvinte care țâșneau ca dintr-un dițtionar fără noimă. Aș fi fost înconjurat de o mână de trecători care mi-ar fi luat pulsul în așteptare și, odată ridicat de pe sol, de neunde, maturătorii dimineți s-ar fi ivit cu smocurile lor de rachită să adune mizeria, să șteargă urma cât mai repede și cât mai eficient. În buzunarul de la piept Fido păstra un plic verde, pe
Citește mai departe -
Identități...... 532
- Fotografie
- 10-02-2017 18:40
Eu nu mai sunt. Tot ce am adunat în mine s-a transformat în anotimp. Un straniu anotimp care apleacă arborii și răsfiră rece frunzele. În topirea mea sângele s-a înălțat ca o vorbă de duh peste orașul adormit în ceață. În dreptul inimii mi-au crescut turle de catedrale prin care vântul se zbenguie cu tinichelele zornăind în palme, ca niște zurgălăi de sanie. Pentru că nu mai sunt eu, nimeni nu a mai aprins cu mâna lui candela bunăstării în port și nimeni nu a mai știut să aducă catargele corăbiilor la mal. Un anotimp nu poate decât să treacă. Să-și arunce haina pe pământ și să treacă, pentru că știe că mai sunt și alte anotimpuri asemeni ce se înghesuie prin garderoba unui actor cu replica uitată. Eu nu mai sunt demult eu. Eu sunt o părere, aproape o amintire dulce-amară care zâmbește dintr-o fotografie alb-negru. Într-o cafenea, sub arcade vechi, imperiale, doi pictori cu basca lăsată pe o sprânceană vorbesc despre toamna trecută, despre iarnă, despre vară, despre culorile acr
Citește mai departe -
Academia de sticlă... 530
- Fotografie
- 10-02-2017 18:36
Fluviile au ghemuit, aseară,într-un joc copilăresc,tot sângele verii.Statuile și-au spart piatra în mii de bucățiși numele lor împreună; transparenta lecție de cum se alungăîn parcuri, pe străzile albe de sud însorit orgoliul enciclopedic al turistului.O mândră academie de sticlă naște la picioare, pe de-a-ntregul pustie, cu totul inutilăîn care soarele dă cu mătura deșirată peste medalii,și diplome îngălbenite,ușă ferecată a nepăsării!
Citește mai departe