Articole postate de Ionescu Daniel

  • Comerţul din Râmnicu Vâlcea, pe noi culmi de civilizaţie şi progres 260

    După invazia de SH-uri cu haine şi pantofi, trenduri noi (sic!) vin să definească comerţul atât de particular din Râmnicu Vâlcea. Magazinele cu chestii nemţeşti uzate – altele decât îmbrăcăminte – se laudă acum cu o repartizare uniformă pe raza municipiului: după cel de pe str. Topologu, de pe lângă Dovali, şi etajul III de la fostul Magazin ”Cozia” - actual ”Winmarkt”, împărţit frăţeşte cu un supermarket chinezesc cu marfă de duzină, ”franciza” a fost adusă şi în (cum altfel?) cartierul Ostroveni, un astfel de spaţiu funcţionând lângă piaţa de acolo. Dar supremaţia germană este serios ameninţată de un magazin deschis parcă anul trecut chiar în centru, pe General Magheru, care se numeşte pe FB ”Home Depot Vâlcea” şi care contrabalansează ”Deutchland über alles” cu un viguros ”God Save the Queen” reprezentat de lucruri la mâna a doua englezeşti, vândute la kilogram. Preţul per kilo scade t

    Citește mai departe
  • 140.000... 260

    Acesta este numărul românilor care, conform Federaţiei Patronatelor din Turism, şi-au petrecut vacanţa de Crăciun prin ţară, la hoteluri, pensiuni şi cabane. Aceşti aproape 140.000 de petrecăreţi au reprezentat întreaga Românie multe zile la rând în toate buletinele de ştiri ale televiziunilor naţionale. Adică o populaţie mai mică decât a Piteştiului, spre comparaţie, sau 0,71% din populaţia României (de puţin peste 19.500.000 la 1 ianuarie 2018) a avut vizibilitate cât întreaga ţară. Drept urmare, am fost informaţi, pe larg, ce au mâncat, pe ce muzică au dansat, pe ce pârtii s-au dat, cum le-a plăcut lor să mănânce mămăligă ”autentică” şi, bineînţeles, cât de mult au aşteptat în coloană pe DN1 (cu variantă ocolitoare pe DN1 A) la întoarcerea acasă. Restul României televizate a fost reprezentat de inevitabilii constipaţi/diareici post-festin, nişte incen

    Citește mai departe
  • Consumator captiv (da’ captiv, rău!) – varianta CET Govora 261

    Am avut ocazia să văd, la începutul acestui an, formularele ce trebuie completate de vecinii unui ”blocatar” care îndrăzneşte să iasă de sub tutela CET-ului şi să se încălzească cu o centrală termică de apartament. Trec peste faptul că solicitarea acordului vecinilor din stânga – din dreapta – de sus – de jos (parcă ţi-ai face cruce, dar pe invers!) este, după părerea mea, o aberaţie comunistă (în sensul în care comunismul promova pe toate căile traiul ”la comun”), eu considerând necesar doar acordul Asociaţiei de Proprietari, ca entitate care administrează imobilul. Dar felul în care este alcătuit formularul prin care ”trădătorul” care ”defectează” din sistemul centralizat (blasfemie!) trebuie să se milogească de-a dreptul de vecini ca să îi dea voie să-şi monteze centrală termică stârneşte serioase dubii asupra obiectivităţii sale. Şi

    Citește mai departe
  • Când şi veştile bune sunt, de fapt, proaste...... 256

    Pe un post TV, acum câteva zile, o crainică anunţă uşor entuziasmată că, uite!, suntem şi noi fruntaşi la ceva pe Europa, nu doar în coada clasamentelor... si continuă cu datele unui eurobarometru, parcă, în care ocupăm locul II pe continent la dorinţa de învăţare a unor limbi străine. Ştirea migrează apoi spre interesul românilor pentru limba germană (?), după care în cadru apare o domnişoară care spune că acestă limbă i se pare de viitor, mai ales în contextul în care ar vrea să lucreze, mai încolo, în Germania. Este şi momentul în care ştirea asta pozitivă alege să emigreze şi ea, lăsându-ne cu informaţia de bază că, oricum ai da-o, tot mai bine e dincolo.Alles Gute!

    Citește mai departe
  • Craciun fericit şi un An Nou cu bine!... 267

    ...

    Citește mai departe
  • Sărbători luminate!... 472

    ...

    Citește mai departe
  • Aproape scos în decor... 492

    Sâmbătă, în drum spre Bucureşti, aproape am fost scos în decor de o camionetă care s-a hotărât să depăşească, fără să se asigure, în timp ce eu făceam exact acelaşi lucru. M-am ţinut pe roţi, iar momentul s-a imortalizat pe camera de bord pe care o folosesc de câteva luni, ca o poliţă de asigurare suplimentară. După cum se vede pe film, idiotul nici măcar nu a încetinit - deşi mi-e greu să cred că nu a sesizat incidentul, dacă nu din apropierea extrem de periculoasă, măcar din claxonul prelung cu care l-am gratulat în timp ce mă forţa să ies de pe carosabil.Sper să am cât mai puţine - spre deloc - astfel de incidente surprinse pe video.

    Citește mai departe
  • Amestecate - la 1 martie... 493

    Browserul meu de Internet e bulversat: am căutat, într-un foarte scurt interval de timp, pe Booking.com, câteva oferte de cazare pe litoralul romanesc – Eforiile şi/sau Mangalia, pe la sfârşitul primăverii în ideea că aş putea să o trimit pe mama într-un scurt sejur la mare. Câteva zile mai târziu, căutam, inclusiv pe Booking.com, tot o cazare, de data aceasta prin zona Bran-Moeciu, pentru o excursie a fiicei mele cu clasa undeva prin aprilie. Acum o săptămână, discutând tot cu fiică-mea planurile ei de mers la vară cu prietenii la mare, am căutat ceva oferte, tot pe Booking,com, de prin Costineşti. Colac peste pupăză, vorbind cu o cunoştinţă despre staţiunea Sozopol din Bulgaria – loc fermecat, după cum s-a jurat acesta – am dat o raită, tot prin intermediul Booking.com, de curiozitate să văd ce oferte sunt şi pe acolo. Astfel că, de câteva zile, fie că deschid ziare.c

    Citește mai departe
  • Gambitul PSD: Guvernul şi-a făcut datoria, guvernul poate să moară 451

    Eu cred că Guvernul îşi va da demisia în următoarele 9 zile. Este modul în care PSD va înţelege să răspundă (!) presiunilor străzii: îi va sacrifica pe anonimii plasaţi fără nici un fel de temei de competenţă în fotoliile ministeriale, nişte simpli pioni care au putut fi daţi la schimb pentru o Ordonanţă care îl absolvă pe Dragnea & Co. de procese şi alte bătăi de cap penale. Dragnea deja s-a spălat pe mâini în ceea ce priveşte ordonanţele nocturne: ”Eu nu sunt la Guvern. (…) Şi eu m-am uitat cu foarte multă curiozitate, după ce m-am întors din America, n-am înţeles foarte mult, exact ce vor sa facă (…). Nici nu am vorbit cu ei şi nici nu vreau să vorbesc cu ei acest lucru”

    Citește mai departe
  • A mai trecut un an...... 268

    ...

    Citește mai departe
  • Logic...... 284

    După ce, în campania electorală, una din săbiile agitate vehement împotriva USR de către prietenii PSD-ALDE-ului a fost densitatea mare a numelor alogene aflate pe listele pentru parlament ale ”salvatorilor României” (pe filiera Soros - Johannis - Cioloş, evident!), iată că propunerea PSD pentru prim-ministru este o româncă get-beget de-a noastră: Sevil Shhaideh, de orgine turcă şi musulmană.Asta ce filieră mai e: Erdogan - Putin & Co?

    Citește mai departe
  • Inauguranţi... 285

    ...

    Citește mai departe
  • N-am murit...... 280

    Nu, n-am murit (cei care au mai verificat contul meu de pe Instagram au observat postarea câte unei fotografii, din când în când). Doar că am obosit un pic (mult de lucru şi la serviciu, şi acasă). Plus greaţa aferentă fiecărui an electoral (locale & parlamentare). Ce am mai văzut de când n-am mai scris pe aici? O definiţie superbă a românismului ”verde”, de prin vremea campionatului ăla de fotbal unde am luat-o pe cocoaşă zdravăn: o maşină împodobită, pe ambele laturi, cu steguleţe tricolore de susţinere a Naţionalei şi înmatriculată în Bulgaria! N-am apucat să-i fac o poză, din păcate... dar a fost un moment... Nu credeam

    Citește mai departe
  • O campanie electorală altfel... 271

    Sunt mulţi – destui dintre ei din zona presei locale – care critică noua legislaţie privind derularea campaniei electorale. Sunt mulţi cei care spun că un candidat nu se poate afirma doar prin mijloacele permise legal şi că sunt avantajaţi primarii în funcţie. Cred însă că actuala legislaţie din domeniu este una care impune un filtru eficient şi, în opinia mea, corect de cernere a candidaţilor. Şi asta pentru că mi se pare corect ca printr-o publicitate electorală minimală, de informare, să fie promovaţi candidaţii care au strâns notorietate cu mult înainte de începerea campaniei electorale. Pentru că nu agreez candidaţii – indiferent ai cărui partid – care nu au avut treabă cu comunitatea locală timp de 3

    Citește mai departe
  • Cât de mult contează unde îţi faci reclamă?... 372

    Păi cam contează. Pentru că, dacă iau exemplul reclamei de la iaurturile Napolact, pe care deştepţii de la Yahoo au aşezat-o azi, 13 mai, exact sub articolul ”7 motive pentru care trebuie să renunţăm la lactate”, înseamnă că rezultatul unei astfel de publicităţi e, în cel mai fericit caz, zero. Well done! Keep up the good work, Yahoo!

    Citește mai departe