Imprevizibila, cu buzunare pline cu povesti. http://cubdegheata.blogspot.com/
Profilul de blogger pe toateBlogurile
el: știu că și tu privești cerul acumeste doar una dintre plăcerile noastre vinovatede care ne-am bucurat de atâtea ori împreună.îți trimit de aici un nor care să-ți desenezepe cer, alte versuri.iubire, sunt pe drum spre tine.
Citește mai departe
ea: am privit cerul încă o dată fără tine, din nou ne despart kilometri.conștienți, am trecut prin ploiși am adunat răsărituri împreunăiar acum, iubire, tot ce îmi doresc să audeste cel mai frumos: Noapte bună!
Citește mai departe
el: încetul cu încetul am construit un podîn care inima mea a ajuns lângă a ta, acum nici nu mai știu câte clipe au trecutde când am sorbit amândoi din potir dulceața iubirii.nici nu mai vreau să mă întreb cum ne-am găsitdar știu că ocupi tot ce este mai frumos în inima mea.
Citește mai departe
ea: te-am privit în dimineața aceasta cum dormeaiși am văzut cum soarele îți mângâia fața în vreme ce tu zâmbeai nu știu cărui gând apărut în minte.ascunzi în privirea ta, un univers întregîn care galaxiile dansează libere.iar eu, rămân mereu prinsă în îmbrățișarea ta.ia spune-mi, iubire, ce planuri ai pentru noi azi?
Citește mai departe
o zi ca oricare altaașa părea la începutsoarele stătea și ne privea pe fiecare în parteaflați în alte coordonate.secunde au zburat de atunci,la fel și cuvinte,vulnerabilitățile le-am așezat sub cerul aflat în priviriși încet, am început să mergem unul către celălalt.am avut parte de scurte rătăciri,dar am știut că în fiecare bătaie a inimiise va așterne piesa potrivită.de undeva, se aude melodia: Love of my lifeîn vreme ce, inimile noastre își urmează calea.
Citește mai departe
Motto: "Relația nu există în sine, ea este o construcție, este ca o plantă. Relația se face. Se cultivă. Recolta depinde de cultivator, iar cultivatorul trebuie să recunoaștem, este părintele. Și pentru că spuneam că nu există adevăruri definitive, oricine poate pune întrebarea: dar ce facem când semințele nu sunt de calitate? Adesea, întrebarea poate fi o scuză". @Aurora Liiceanu (+ Alice Năstase în "Care pe care") Dacă doi oameni sunt aduși față în față de imprevizibil, nu și acesta îi ține laolaltă împreună. Ce îi determină să stea unul lângă celălalt nu ține cont doar de sentimente/trăiri, de gesturi, se rezumă și la experiențe, încredere, la înțelegerea tuturor acelor mici imperfecțiuni ale partenerului/partenerei care îl/o fac să fie potrivit/potrivită pentru noi. În ochii noștri, imperfecțiunile pot fi diminuate, ele sunt de fapt petele de culoare care armonizează construcția relației, chiar dacă fundamentul acesteia
Citește mai departe
În viață, avem șansa de a gusta scurte fericiri precum niște bucăți de pâine aburindă, de a mușca cu patimă din iubiri cu gust de ciocolată, de a bea cocktailuri în nuanța cerului senin, de a râde mult și totuși puțin, de a iubi intens precum valul ce se lovește neîntrerupt de țărmul mării și de a călători cu gândul cât mai departe și aproape de cei dragi de câte ori simțim nevoia unei îmbrățișări.
Citește mai departe
Lucrurile se întâmplă cu un scop și toate au un rost al lor menit să ne schimbe percepția sau să ne arunce în cușca "leilor" pe care îi întâlnim în drumul nostru prin cotidian. Fiecare întâmplare vine cu propriul suflu, cu o poveste și mai ales cu o lecție. Fericit va fi cel care va privi orice întâmplare ca pe ceva minunat pentru evoluția sa, nemulțumit va rămâne cel care va purta constant lentilele nepotrivite pentru viața sa.
Citește mai departe
Vă mai amintiți când mama vă spunea: "Să îți pui căciula pe cap, fularul și mănușile că e frig afară." și apoi te petrecea cu privirea. Nu era vorba că avea nevoie de o confirmare vizuală că ești bine îmbrăcat și protejat afară pe timp de iarnă, era vorba că ea trebuia să știe în orice moment că ți-e bine. Și petrecutul cu privirea este un alt gest de iubire față de cineva drag. Simplu, firesc. Nu este vorba de vreo grijă excesivă, este vorba de a vedea cum cineva drag învață să zboare prin viață cu iubire necondiționată.
Citește mai departe
Poate că uneori, viața te va invita să te așezi la masă în față cu propriul destin și să joci alături de imprevizibil un veritabil joc de poker. Și tu, fie vei accepta invitația zâmbind, fie îi vei râde în nas de cât de cool ești și că n-ai nevoie de așa ceva. Că tu ești oricum pionul principal în tot acest joc și restul doar incidente. Tu consideri că deții controlul cărților, căci nimeni nu mai este ca tine, ești unic, uitând un lucru esențial: chiar și tu ai fost o cauză și un efect la un moment dat pentru cineva, pornind de la un simplu afect. Lasă penele jos, are cine să le poarte! Fii demn și joacă cinstit dacă nu cu propriul destin, nu te minți pe tine însuți! O dată ce vei începe să te minți, niciun adevăr nu va mai fi adevăr, ci doar o altă mască pe al tău chip. Lumea ta nu va mai fi la fel, iar tu vei fi captiv. Pe acest lucru se bazează bătrânul imprevizibil, știe să-și joace bine orice mână și are cartea potrivită să răstoarne situațiile în favoarea ta sau dimpotrivă.
Citește mai departe
Frumusețea vieții constă în continuarea ei și este vizibilă în ochii inocenți ai copiilor. Să acorzi o mână de ajutor unui copil înseamnă să contribui la frumusețea vieții și la încununarea a ceea ce reprezintă de fapt iubirea în forma ei cea mai pură. Vă rog să-l ajutați pe Alex, cu mic cu mare, putem demonstra că inimile continuă să bată cu dragoste inocentă pentru viață!
Citește mai departe
Unii oameni aduc strălucire când intră într-o încăpere. Alții hohote de râs. Însă, sunt unii care aduc tihnă, o tihnă care îți mângâie inima și în egală măsură sufletul și te fac să te simți atât de mic față de ei. Și da, poartă acea tihnă precum cel mai minunat veștmânt creat vreodată. Pentru mine ei sunt oamenii - lumină de la care poți învăța dacă știi să ai ochii minții larg deschiși, lucruri frumoase și care să îți încălzească inima. Poate sună a clișeu, însă astfel de oameni merită să îi ții aproape. Îți vor înghiți multe dintre stările imprevizibile, te vor certa politicos (ceea ce rar se mai întâmplă azi) și te vor face să îți deschizi inima fără ca măcar să îți propună așa ceva. Alături de ei, drumul va părea mai ușor de parcurs și cu un alt tonus. Pentru că pentru ei, important ești în primul rând tu, nu sunt egoiști, din contră sunt capabili să împartă clipa râzând sau povestind cu tine. Pentru ei, frumosul din suflet nu este o revelație ci un mod de a trăi în pace cu t
Citește mai departe
Dacă aș fi știut ce ar fi putut aduce secundarul atunci, n-aș mai fi zăbovit deloc. Și totuși, uneori ne lăsăm purtați de timp, nu îl petrecem așa cum ar trebui. Punem inconștient accent în general pe lucrurile prea puțin importante care să ne hrănească inima și trupul cum trebuie. Avem un apetit crescut față de goană, acea goană aiurea în care ne risipim energia și da, primim lecții. Doar lecțiile ce privesc sufletul le percepem drept lovituri, răni adânci pentru care nu s-au inventat tratamente magice sau speciale care să ia durerea din interior rapid, să o facă să dispară. Lecțiile ce privesc sufletul trebuie să le primim onest, sunt veritabile operații pe cord deschis, fără ele n-am putea să ne cunoaștem bine. Nici n-am putea fi capabili să aflăm până unde putem ajunge. Care ne sunt limitele. Fără aceste lecții ce ne definesc până la urmă ființa, am fi prea goi, insipizi, lipsiți de acea frumusețe care reușește într-un mod magic să-i atingă pe cei din jurul nostru. Cu toții s
Citește mai departe
Adunăm zilnic momente. Ne lăsăm conduși de stări, emoții. Și existăm. De trăit, ne facem prea puțin timp. Strângem experiențe. Și totul pe fugă. Parcă butonul stop nu există în viețile noastre. Ne alarmăm des și uităm cum să ne hrănim inima cu cele mai bune alimente: bunătate și iubire. Și când vine momentul în care universul ne oferă semne ori fugim, ori stăm și ne amuzăm precum niște copii de vreo pățanie. Gândurile noastre se duc undeva în imensul eter și rămân suspendate acolo până la timpul potrivit. Acel timp în care noi am ajuns să percepem conștient anumite lucruri și să privim în jurul nostru cu alți ochi...cei ai cunoașterii. Și când efectele gândurilor vechi se răsfrâng asupra noastră atunci avem de-a face cu un veritabil flashback. Suntem teleportați instantaneu și inevitabil în momentul X pentru a avea parte de momentul O și atunci realizăm că propriile noastre gânduri păstrate în noi și-au îndeplinit misiunea: aceea de a ne arăta cine deține de fapt controlul asupra
Citește mai departe
Zăpada scârție sub propriile-mi ghete. În semiîntunericul dimineții, muzica îmi însoțește pașii spre locul în care petrec zilnic prea multe ore. Pe alocuri, porțiuni de gheață își fac apariția. Ele sunt imprevizibilul alunecos oferit de omăt, așa cum se întâmplă și în viață. Uneori aluneci și cazi și trebuie să te ridici pentru a merge mai departe. Unele căzături sunt amuzante, altele dureroase. Contează faptul că schimbi într-o secundă priveliștea. Orizontul capătă alt contur. Și tu, ajungi să simți din nou altfel lumea. Clipa aceea este doar un alt conductor spre schimbare. La început percepută în mod inconștient, schimbarea nu ne afectează, conștientizarea producerii sale, da. Pentru că la fel ca și căzăturile, schimbarea aduce noutate, necunoscut. Cunoaștere.Perspectivele se schimbă, la fel și noi! Nu uitați, cărările cele mai frumoase de străbătut pornesc din interiorul nostru și se reflectă în exterior.
Citește mai departe