O simțeam printre degete, în inimă, pe gene, Când venea în odaie la mine seara; Răsturnându-se pe masa de lucru, alene, Părul ei semăna cu ceara. Felină depărtată, totdeauna Mai tristă, mai rece, până când, vai! Prietena mea luna nu mai era luna- Izvorau din ea alte lumi, alte luni, un alai.
Citește mai departeSylvia Plath (n. 27 octombrie 1932, Boston, Massachusetts, SUA – d. 11 februarie 1963, Londra, Anglia, Regatul Unit) a fost o poetă, romancieră și nuvelistă americană. Acesteia i se datorează avansarea poeziei de tip confesional și este cunoscută mai ales pentru două dintre colecțiile sale publicate, Colosul și alte poezii (1960) și Ariel (1965), precum și Clopotul de sticlă, un roman semi-autobiografic, publicat cu puțin timp înaintea de moartea sa, în 1963. Volumul „The Collected Poems” a fost publicat în 1981, incluzând multe poezii anterioare, nepublicate. Pentru această colecție, Plath a primit Premiul Pulitzer în poezie, în 1982, acest lucru făcând-o a patra persoană care primește această onoare postum. Talentul literar al Sylviei s-a făcut remarcat de timpuriu, prima poezie fiindu-i publicată la vârsta de opt ani. A absolvit Smith College în 1955 cu summa cum laude și a plecat în Anglia, la Cambridge, cu o bursă Fulbri
Citește mai departeIubito, flori de mac au colorat pământul, E roşie natura-n jurul lor şi este foc, Se simte mai profund când fredonează vântul Şi parcă mai plăcut e-al fluturilor joc. Acum, apus și răsărit, acelaşi nume poartă, E ca un vis feeric la tâmpla unei flori, Iar ochii tăi îmi sunt cărarea către soartă Ce sufletu-o străbate de mii și mii de ori. E prea frumos, iubito, în câmpul plin cu maci, Se simte-o armonie între suspin și dor De parcă-ar creşte-n noi păduri fără copaci, În timp ce prin poieni trec fluturii în zbor. Şi te cuprind de mână şi te trăiesc în mine, Vorbindu-ţi în neştire de macii ce-nfloresc, E singura dovada că totul va fi bine,
Citește mai departeUn surâs s-a prelins în iarbă. Irecuperabil ! Şi dansurile tale nocturne Unde se vor pierde ? În matematici poate ? Aceste pure salturi şi spirale De-a pururi vor străbate Prin noaptea lumii, nici eu nu voi rămâne Cu totul golită de frumuseţi, de darul Respiraţiei tale uşoare, sau de mireasma ierbii Atinsă de somnul tău, înflorire de crini. Carnea lor nu suportă nici o atingere. Calele, cute de gheaţă-ale eu-lui, Iar tigrul făcându-se fercheş Pete şi o risipă de calde petale
Citește mai departeRoşul se-adună într-o singură pată. Restul trupului e spălăcit Ca o perlă. În căuşul stâncii Hăuri de valuri sorbind întărâtate, O singură scobitură în jurul căreia se-nvârte întreaga mare. Pecetea destinului Cât o muscă Se caţără de-a lungul zidului. Inima se strânge, Marea se retrage, Oglinda se-ntunecă. Maci de iulie Maci delicați, firave limbi de infern Ați putea să răniți? Scânteiați. Nici nu pot să v-ating Mîinile-mi trec peste voi. Nu mă ardeți deloc Și-ostenesc privindu-vă lung Cum sclipiți tremu
Citește mai departeFemeia-i intactă. Fără viaţă Trupul ei încă păstrează zâmbetul desăvârşirii, Iluzia cea mare a vechiului imperativ grecesc. Ieşind din volutele robei, Despuiatele-i Picioare par a spune: Prea departe-am ajuns, asta-i tot. Orice copil adormit pe veci se-ncovrigă, şarpe alb, Pe fiecare mic Ulcior cu lapte, acuma gol. Iar ea a-mpăturit Totul înapoi în trupul ei cum petalele Sale trandafirul când grădina Amorţeşte şi miresmele jertfei Urcă din gingaşele gâtleje ale florii de lună. Iar luna nu mai are de ce să fie-ntristată, Stă
Citește mai departeLocul se colorează dintr-o dată, purpuriu mat. Restul trupului e palid. Sidefiu ca o perlă. Într-o scobitură din stâncă Valurile-s aspirate iarăşi şi iarăşi, Aven singuratic, osie a mării. Doar cât o muscă, Semnul dezastrului Pe tăcute zidul străbate. Sufletul se-ntunecă, Marea se trage lin înapoi, De doliu oglinzile se-ascund
Citește mai departeLingoare-n întuneric. Apoi revărsare de-azur inefabil Dinspre-ndepărtate piscuri. Leoaică a Domnului, Cum ajungem aceeaşi fiinţă, Încheietură de călcîie şi genunchi ! – Urmă Trecătoare de cicatrice, soră Cu arcuirea cafenie A cefei pe care n-o pot zări, Ochi întunecat Ouă de peşte ca o scurgere neagră Cârlige – O-mbucătură de sânge negru şi dulce, Umbre. Şi altceva Care mă remorchează-n eter – Coapse, păr; Scântei la călcâie şi tălpi.
Citește mai departeGodiva, te dezpieliţez – Mâini amorţite, moarte justeţi. Iar acuma eu Clăbuc de drojdie-n făină, licărire pe-ocean. Plânsul copilului Se frânge în zid. Iar eu Sunt săgeată. Rouă ce se evaporă Sinucigaşă, una şi-aceeaşi cu calea Spre purpuriul Ochi, căldare a dimineţii.
Citește mai departeO cimilitură sunt, din nouă silabe, Un elefant, o casă măreaţă, Un dovleac rătăcit între doi cârcei. O! Roşu fruct, şi fildeş şi grindă netedă! Jimblă umflată de-atâta dospit. Cu gologani proapspăt ştanţaţi doldora în poşetă. Sunt o resursă, o etapă, o vacă gata să fete. M-am îndopat cu un sac de mere verzi, M-am urcat în trenul din care nimeni nu mai coboară
Citește mai departe