A fost o dată, prin 2016, ca niciodată. Descoperisem „porcușorul”. Îl vedeam peste tot prin oraș, parcă mă urmărea (așa cum, când aștepți un copil, vezi peste tot femeile gravide peste care altfel treci cu privirea, nebăgându-le în seamă). E un fenomen acesta: observăm ceea ce ne interesează. Înainte ca Facebook să ne creeze bule, […]
Citește mai departeLa marginea pădurii, înainte de golul alpin (Munții Olimp) foto Călin Hera...
Citește mai departeUrsul Arthur stă pe gânduri în fața bârlogului, alături de ursoaicele lui preferate, Marița, Agnes și Jennifer. Frunzele abia încolțite încep să foșnească. Dacă s-ar fi bazat mai mult pe instinct și mai puțin pe intuiție, ursul Arthur ar fi găsit că acesta e un semn rău prevestitor. Dar ursul Arthur e mai preocupat să […]
Citește mai departeAm o cioară cu ciocul de plastic, cu gâtul elastic, cu ochiul din stânga sticlos și sarcastic, cu pene de-un negru monastic – lipite de piept foarte ecleziastic. Cu gheare prelungi (pleonastic) și pieptul umflat cam bombastic. Zboară fantastic.
Citește mai departe..încă nu era apus încă puteam privi de susputeam percepe încă (estompat) realitatea dacă aș fi respirat adânc dacăaș fi avut naivitatea să visez atunci tot peisajul mi-ar fi năvălit în plămânul stângaș fi devenit eu însumi peisaj (pe dinăuntru)aș fi zâmbit nătâng
Citește mai departeOmul mic face ochii mari. Se holbează. Pe o piatră se mișcă, nesigur, o insectă. Un gândac încă nedezmorțit. O vietate cu multe picioare, pe care omul mare, trecând pe acolo (cu treabă), o strivește. Se aude un pocnet. A pocnit gândacul. Trecerea lui într-o lume mai altfel e însoțită deci de un pocnet scurt. […]
Citește mai departeIlarion stă pe bancă în fața blocului și mestecă vorbe în gând. A prins o dâră de soare și se dezmorțește. Îl așteaptă pe băiatul trimis să cumpere pâine, apă, mere și ce-o mai fi. „Ia telefonul ăsta cu tine, să te sun dacă-mi mai vine vreo idee”, i-a zis. Puștiul nu s-a întrebat cum […]
Citește mai departeInima mea a fost foarte încercată azi. M-a durut la propriu din miez de noapte, atunci când nu am putut adormi, și am rămas cumva cu ea sensibilă, tremurândă, toată ziua. În tot acest timp m-am simțit pierdută și totuși împreună cu colegii mei psihologi, într-o mare înnegurată de tristețe. CRISTIAN PETRESCU, un model în … Citește în continuare OMAGIU – CRISTIAN PETRESCU
Citește mai departeDumnezeu se dă după noi în sensul că are răbdare ca noi să ne dăm după El....
Citește mai departeDoamna Ana a constatat că e fix o săptămână de când nu a mai ieșit din casă vecinul de la 47, cel pe care nimeni nu-l vede, nu-l aude. Da, ce-i drept, și el e cam tăcut. Nu salută, nu e salutat, nu zâmbește, nu e încruntat (așa ar putea începe Poemul omului invizibil, fără […]
Citește mai departe