Despre mine nu știu multe. Am învățat despre mine din cărțile lui Victor Hugo, din poemele lui Pușkin și din filmele fraților Coen. Am învățat despre mine că prefer să-mi dai cearșaful la o parte de pe trup, în toiul dimineții, sau să-mi răvășești părul cu degetele. Am învățat despre mine că pot fi clișeu la fel de bine precum aș putea fi o întâmplare nemaiuzită; că pot fi abandon în aceeași măsură în care îmi permit să fiu echilibru și stabilitate. Am învățat despre mine că știu să stau – tu nu îmi da motive să plec. Am învățat că pașii mei nu sunt ușori, dimineața; că sunt împiedicată și sub nicio formă nu pot face cafele bune. Am învățat despre mine că pot trăi cu grație și mă pot înconjura de rafinament în aceeași măsură în care apreciez zgomotele ploii care cade peste umeri, atunci când sunt singură. Mi-am învățat gesturile, mi-am descoperit obloanele de amintiri și am devenit una cu mine. Iar eu sunt nimic mai mult decât un simplu om cu zâmbetul în ploaie, cu zâmbetul în soare, cu zâmbetul în neștiință și cu întrebări mii. Sunt un simplu om al cărui trup e acoperit de semne ale anilor, de urme ale rezistenței și de trăiri maiestuoase. Pot să îți vorbesc de la Baudelaire la Noica, de la infinit la fix ora nouă, de la neștiință la înțelepciune – pot să îți vorbesc despre omul simplu care am ajuns să fiu. Tu.. tu nu mă ruga niciodată să îți povestesc însă despre gândurile mele. Duse de la centrul pământului către nemaiauzit, gândurile mele îneacă marea și depășesc munții. Abisale și neînțelese, sunt cei mai mari demoni cu care m-am blestemat să trăiesc. Abisale și neînțelese, sunt cea mai sacră nemurire a mea. Am învățat despre mine că trăiesc înconjurată de pericole reale dar totuși cea mai mare frică nu mi-e rațiunea – îmi e fantezia. Am învățat că sunt o necredincioasă în ochii societății care nu vede cât de mult pot crede în ea. Am învățat că sunt o necredincioasă în mine însămi.

Despre mine nu știu multe. Despre mine știu că sunt înconjurată de ironia de a știi cum exist, cum funcționez și ce îmi place; de ironia de a decide, de a iubi și de a îndepărta tot ce e toxic; de a respinge, de a mă răsfrânge și de a zbura. Nu știu multe despre mine, căci gândurile mele mă umplu zilnic de un alt eu, dar știu că în neștiința mea sunt doar un om simplu, cu oceanul în ochi și cu deschidere în suflet.

http://niciuncuvant.com/