Să lăsăm lucrurile să
curgă..
Am lăsat fiecare picătură din mine să curgă cu o viteză
care întrece lumina, care întrece gândul dar care n-ar putea
întrece vreodată iubirea lui, iubirea noastră. Sunt golită de cele
mai adânci bucăți ale mele; sunt cu combustibilul la pământ și cu
motorul mort. Sunt palidă și lipsită de vlagă precum un bolnav
incurabil dar cu o strălucire puternică în ochi, cu o strălucire
inumană..
Astăzi îți scriu despre el.. Sunt tare temătoare căci nu
știu nici măcar ce vreau să îți spun. Umplu paginile cu trupul lui,
cu ochii lui care mă privesc atât de adânc și mă dezbracă de mine
însămi. Îți umplu paginile cu cel mai frumos zâmbet pe care l-am
întâlnit și cea mai puternică îmbățișare, care mi-a făcut oasele
praf – praf alb care acum cade încet printr-o
clepsidră..
Să lăsăm lucrurile să
curgă..
Aș vrea să dau vina pe Timp. Am dat vina pe el
întotdeauna și tot la el m-am întors să mă vindece. De ce nu poți
fi niciodată pregătit? De ce aduci tot timpul mistere și cum de ai
capacitate de a vindeca dacă pe tine, Timpule, nimeni nu te-a
vindecat niciodată? Timpul este spart, este frânt, rupt în bucățele
care se împrăștie prin lume la fel ca mine. Eu sunt una cu Timpul –
eu aduc mister, eu aduc rană, eu aduc vindecare. Dar acum nimic nu
mai curge, acum nici Timpul nu mai vrea să pornească din loc, căci
acum e-un soi de liniște, murdară i-aș putea spune, care ne înșfacă
și ne dă voie să pășim în realitate. Doar ție îți pot mărturisi cât
de bine mă simt atunci când degetele lui îmi ating șira spinării și
buzele lui cad haotic pe umerii mei goi. Doar aici pot confesa tot
ce conține sufletul meu și oh, Dumnezeule, cât de multe ar vrea să
conțină dar este atât de plin de tine.. Mă simt în conflict cu mine
însămi. Simt că tot ceea ce trăim a fost real dar simt, de asemenea
și un soi de iluzie, ca și când… ca și când el, frumosul El,
frumosul rege al acestui tărâm numit dragoste, nu va putea fi
niciodată al meu. Sunt atât de multe lucruri care ne leagă, iar tu
știi cât de rațională sunt eu. Acum însă, nu pot fi nimic altceva
în afară de spirit. Nu pot fi trup, nu pot fi sânge – sunt doar un
spirit care iubește neîncetat această iluzie tangibilă. Sunt în
conflict cu mine însămi – văd orice adâncitură, văd orice crăpătură
pe care el o umple fără ca eu să îi permit măcar. Mă invadeaza! Mă
invadează cu o splendoare și un tăiș de sabie, iar eu, în neputința
mea îl las, îl las să mă umple și să mă consume. Mă doare atât de
tare, D.. Aș vrea să pot avea curajul să îți scriu ție, să îți spun
ție tot ce însemni – demon, infern, fericire, extaz, erotism,
totul.. Dar cum ți-aș putea scrie și cum te-aș putea face să
înțelegi? Eu nu pot vorbi cu tine. În fața ta sunt doar o persoană
al cărei coeficient de inteligență este mult sub standardul normal
și care nu poate spune decât cuvinte de teamă. În fața ta, eu sunt
doar o simplă emoție – uneori sunt dragoste, uneori sunt ură pentru
minunăția care există în tine însă de cele mai multe ori sunt
pierdută. Mă simt pierdută, iubitul meu. Mă simt ruinată de tine
dar te doresc atât de mult.
Să lăsăm lucrurile să
curgă..
Dar unde să mai curgă ele? Peste noi au curs atât de
mult încât amandoi suntem plini de toate nuanțele, de toate
sunetele, de toate trăirile și nu le mai putem conține. Nu ne mai
putem mișca. Clepsidra e blocată cu praful oaselor noastre în
interiorul său, însă al meu este jos, undeva, întors spre iad, pe
când al tău atinge cerul.. Vreau să te las liber, atât de mult te
iubesc. Dacă plec tu te vei rupe de mine în cele din urmă, însă nu
vreau să accept acest lucru, așa că stau. Nu vreau să fiu a ta,
acum, pentru că nici măcar nu aș știi cum, dar iubitule, nici nu
vreau ca tu să uiți de mine. Și iată-mă din nou, față în față cu
Ego-ul meu care speriat, se apucă de tot ce prinde – de tine, de
prezent – și nu își mai dă voie să vadă realitatea. Desigur,
realitatea este crudă și nu mă lasă oarbă. Eu nu te pot avea. Tot
ceea ce pot face este să te las cu adevărat liber.
Să lăsăm lucrurile să curgă.. Să curgă la fel ca
valurile mării pe nisip. Voi reveni la tine, iubitule, atunci când
Timpul va găsi medicamentul care să-l vindece și va decide care-i
cel mai bun moment pentru ca povestea noastră să devină eternitate,
pentru ca eu să devin a ta, iar tu să devii al meu și să facem
dragoste pe plajă până devenim nisip – nisip care curge atât de
cald, printr-o clepsidră..
http://niciuncuvant.com/
