Până acum ceva timp, îmi era aproape imposibil să mă
proiectez în viitor. Nu în sensul de – nu am niciun viitor, ci în
ideea că atât de multe se schimbă încât nici propria-mi imagine
despre sine nu ar putea fi statică.
..și toate până într-o zi în care m-am văzut uitându-mă
la mare, de pe terasa casei mele, unde ascult la infinit Dean
Martin. Nu sunt tocmai genul de persoană uluitor de optimistă și
tare greu îmi este uneori să văd binele chiar și unde el există,
dar încep să mă întreb dacă nu cumva optimismul, precum fericirea,
sunt două minunății din sufletul nostru care așteaptă să fie băgate
în seamă chiar și fără un motiv aparent. Am început să ascult în
fiecare dimineață o melodie pe care o iubesc – atunci când fac
omleta, atunci când tai feliile de avocado sau atunci când mă uit,
cu cana de ceai în mână, pe geam. Am început să dansez, fără un
motiv aparent, deci, fără muzică – atunci când scot rufele din
mașina de spălat sau printre paginile cărților de psihoterapie. Am
început să-mi spun ceva frumos în fiecare zi. Fiecare zi a început
să-mi spună ceva frumos, înapoi. M-am educat să mă trezesc cât mai
devreme, oricât de obosită aș fi, oricât de mult aș vrea să blestem
orele nedormite, iar momentul în care mă ridic din pat a început să
devină magic. M-am educat să apreciez chiar și diminețile ploioase
care mă forțează să ies din casă, și-am devenit senină. Nu știu cât
de mult putem duce viața în spate dacă așteptăm mereu motive, dacă
ne întrebăm mereu: "Dar de ce? De ce eu nu am? De ce eu nu pot? De
ce eu nu știu? De ce trebuie să...?"
Am un drum tare lung de bătut. Mai am lecții pe care
trebuie să le învăț, mai am oameni de cunoscut, artă de apreciat și
filme de comentat, dar am reușit să găsesc în mine, cea mai utilă
armă în fața oricărui așa-numit monstru : a
vrea. Eu vreau să mă trezesc dimineața și să râd, eu
vreau să dansez fără motiv, la fel cum eu vreau să văd în sfârșit
frumosul din tot ceea ce există. Și cred, doar cred, că asta este
ceea ce mă ajută să mă pot vedea, în sfârșit, în viitor. Îmi e tare
frică să cresc, dar până acum nu a fost atât de rău, iar acum, mă
întreb cu drag ce va mai fi înainte..
http://niciuncuvant.com/
