În intimitatea nopții degetele tale par mai catifelate, simțurile mele devin mai ascuțite. Dintr-o dată mă îmbrac în liniște. În intimitatea nopții, atunci când îți ating gâtul, îmi vorbești cu o privire care luminează doar golul dintre noi doi, atât de mic încât un ac cu siguranță-l poate umple, atât de gol încât o haină n-ar fi de ajuns să îl îmbrace. Mi-e sufletul cât luna atunci când noaptea minții tale mă ocrotește, atunci când noaptea minții tale se îmbrățișează cu tot întunericul meu. Mi-e sufletul cât luna atunci când dintr-o singură persoană mă prefac în trei, să-ți pot atinge sufletul și buzele și coastele – toate-n unison. Mi-e sufletul o noapte și iată ce liniște e între noi. Atât de liniște încât tot ce-nseamnă zgomot n-ar putea să o alunge, atât de amplă încât niciun volum n-ar putea să o doboare. Tu, du-mă dincolo de noapte. Du-mă dincolo de vorbe. Du-mă acolo unde eș...