În intimitatea nopții degetele tale par mai catifelate,
simțurile mele devin mai ascuțite. Dintr-o dată mă îmbrac în
liniște. În intimitatea nopții, atunci când îți ating gâtul, îmi
vorbești cu o privire care luminează doar golul dintre noi doi,
atât de mic încât un ac cu siguranță-l poate umple, atât de gol
încât o haină n-ar fi de ajuns să îl îmbrace. Mi-e sufletul cât
luna atunci când noaptea minții tale mă ocrotește, atunci când
noaptea minții tale se îmbrățișează cu tot întunericul meu. Mi-e
sufletul cât luna atunci când dintr-o singură persoană mă prefac în
trei, să-ți pot atinge sufletul și buzele și coastele – toate-n
unison. Mi-e sufletul o noapte și iată ce liniște e între noi. Atât
de liniște încât tot ce-nseamnă zgomot n-ar putea să o alunge, atât
de amplă încât niciun volum n-ar putea să o doboare. Tu, du-mă
dincolo de noapte. Du-mă dincolo de vorbe. Du-mă acolo unde ești.
Cât să te mai caut? Mi-e sufletul noapte atunci când strig către
pustiu; mi-e corpul tot un pumn de gheață, legat pe margini cu oțel
și încleștat într-o piatră. Și totuși nu cer nimănui ciocan să
spargă zidul și nu cer nimănui incantații ori vorbe cordiale. Nu
cer o minune dar dă-mi, te rog, o aripă cu existența ta.
Dă-mi prezența ta în bătaia lunii, în căldura soarelui.. dă-mi un
soi de liniște pe care mintea mea nu știe să o găsească decât în
pumnul tău. Deschide pumnul.
În intimitatea nopții, degetele tale par mai catifelate,
iar pumnii tăi odată vii sunt descleștați de orice amintire. Ești
tot întins spre mine, cu palmele deschise – palme-n care eu dansez,
în care zgârii cu unghiile până la fericire și cânt un imn al
liniștii, o odă a plăcerii. În palmele tale scriu un vers
pe care te rog să nu-l citești cu ochii, să nu-l citești cu mintea.
Să-l citești cu palma mea, pe care s-o ții strâns, în intimitatea
nopții.
22:33
22:33
http://niciuncuvant.com/
