Circulă prin satul ideologic o vorbă cum că Europa moare pentru că, în timp ce migratorii care se cuibăresc la sânu-i toarnă plozi pe bandă rulantă, europenii de viță veche nu mai fac copii, ci s-au apucat vârtos de crescut câini și pisici.

Se pare că apocalipsa momentului este patrupedă, naște pui vii și are gheare tare ascuțite. Mă miram eu că nu mai văd pe pereți imagini cu pisicuțe dulci sau cu cățeluși de-ți vine să-i mănânci pe pâine: iată explicația! Au devenit repede simbolul indolenței și chiar al neputinței de a face față situaței.

Eu cred că lucrurile sunt chiar mai grave, căci dacă este să credem că nimic nu este întâmplător sub soare, atunci sigur aceste necuvântătoare s-au pripășit la noi la comanda cuiva. Ele sunt o diversiune: ne-au aruncat în brațe niște mâțe și niște ogari, iar noi, miloși din fire, ne-am lepădat pe toate celelalte și am prins (de coadă!) această misiune nobilă de a le face viața un paradis.

Altfel, sunt nevoit să accept faptul îngrozitor și de neconceput că ceea ce se întâmplă sub ochii noștri este pus la cale de o conspirație orchestrată chiar de patrupedele acestea. Ce dacă unele miaună, iar altele latră? Uneori scopurile nobile pot naște aiuritoare și nefirești alinațe (vezi PSD cu PNL sau USR cu PMP/FD).

De aceea le construim hoteluri, incriminăm comportamentele ofensatoare la adresa lor (vine corectitudinea politică și aici, rădare), le culegem cu maximă responsabilitate contribuțiile colaterale împrăștiate pe caldarâm, stabilim norme de habitat mai drastice decât pentru oameni, umplem rafturile magazinelor cu delicatese special concepute pentru fericirea lor, le răbdăm cu atâta înverșunare nevinovatele apropieri neprincipale (mai încearcă să treci printr-o poieniță a patriei fără să fii pregătit pentru agenții cu colți care păzesc stânele sau să te rătăcești prin vreun parc uitat de autorități…).

Domnește în spațiul mediatic o suspectă tăcere cu privire la amprenta de carbon a câinilor și a pisicilor. Vacile sunt marea problemă. Veți întreba, însă: de câți Chihuahua este nevoie pentru ca flatulențele lor să o echivaleze pe văcuța aceea care nu face doar „Muuu!”, ci și praf pentru budincuțe? Nu știu: calculați! Nu putem lăsa o problemă atât de importantă în coadă de pește. Or fi câinii mai mici, dar poate că vor compensa prin numărul lor. Ne e frică de rezultat?

Am un singur gând cu privire la toată nebunia asta: broaște țestoase. Sunt Eco, sunt nepretențioase, nu fac gălăgie, se mișcă în ritmul nostru și au o speranță de viață care o bate pe a oricărui migrant.

În plus, au carapace, asemeni nouă, doar că a lor este făcută să reziste, în timp ce ale noastre trebuie culese de pe jos, cu grijă, după fiecare boare de vânt[1] ideologic.

[1] În context, poate fi și înțeles și ca flatulență, tot același lucru este de fapt.