Celebra butadă fotbalistică, atribuită cu generozitate de-a lungul vremii unor nume precum Florin Halagian, Gabi Stan sau Gică Hagi, îmi pare a fi un bun pretext pentru semnalarea încă unei provocări cu privire la acest subiect fierbinte al inteligenței artificiale, dacă mai aveați nevoie de una: oare există, sau va exista vreodată, în viitor, prostie artificială?

Cei ce se vor grăbi să spună că nu are cum să ia ființă așa ceva din moment ce noi ne punem mintea și energiile exclusiv pentru a construi inteligență, iar nu ceva ce oricum avem din belșug pe lumea asta, le voi răspunde că nu depinde de noi, așa cum nu depinde de noi nici faptul că există prostie naturală în acest Univers și nu știm ce să facem cu ea, cum să-i stăvilim poftele … prostești.

Căci oriunde este loc pentru inteligență este loc și pentru prostie. Cele două circulă în tandem, fac shimburi de experiență și de resurse, se potențează și favorizează reciproc. Nici una nu își este sieși suficientă: inteligența, pentru a putea fi recunoacută ca atare, trebuie să-și scoată chipu-i frumos la lumină din oceanul prostiei, în timp ce prostia, trebuie documentată ca prostie de oameni cu capul pe umeri, inteligenți, altfel nu ne vine să credem că poate exista.

Recunosc, mai există o posibilitate, dar o spun cu teamă: s-ar putea ca inteligența artificială să nu fie nevoită niciodată să producă, accidental sau voit, prostie sadea, artificială, pentru că cea umană va fi suficientă pentru a face oricărei cereri pe piața de ontologii și episteme digitale.

Deocamdată, oricum, sunt șanse ca A.I.-ul ce se coace acum să fie rodul nu doar al inteligenței umane, ci și a prostiei omenești. Iată o paradoxală sinergie, la care nici dracii nu s-au gândit.