Are you watching closely? Oppenheimer (2023) – 1

„Privești cu atenție?”

Este întrebarea cheie a unui alt film realizat de Nolan, The Prestige (2006), reluată acum, ceva mai subtil, în acest minunat de bine încâlcit Oppenheimer. Spectatorul e nevoit să ordoneze în mintea lui, tematic, structural și narativ, un ghemotoc de secvențe, și încă unul destul de consistent, având în vedere că vorbim despre un film de vreo trei ore (în privința asta, nu mă plâng, nici nu îmi dau seama cum au zburat!).

Nolan îmi pare aici ca unul dintre acei magicieni din filmul său mai vechi; ne flutură înaintea ochilor o mulțime de tablouri, toate interesante și vrednice de admirat, pentru a-l ascunde pe cel mai de preț, singurul care surprinde cu adevărat realitatea dramei prin care trece eroul principal, părintele bombei atomice. L-ai privit cu a...