Așa cum îl cunoaștem noi, din mai toate teoriile existente, timpul este tratat ca o constantă. Mai mult, în teoria spațiului quadridimensional a lui Minkovski este obligatoriu să fie o constantă, fiind ce-a de a patra dimensiune.. Există însă, în contactul nostru empiric cu acesta, cu timpul adică, momente care dau naștere unor îndoieli. Este binecunoscută acea lentoare a timpului, atunci când suntem în așteptarea unui eveniment mult dorit, cum este cunoscută iuțeala cu care se scurge atunci când suntem într-un moment fericit. După ce consumăm două astfel de evenimente – unul în care timpul trece greu, iar celălalt în care timpul fuge iute – rememorând evenimentele, nu ni se pare de fel că avem de-a face doar cu o impresie subiectivă; că intensitatea trăirilor sunt cele care au stabilit viteza timpului. Depărtându-ne de eveniment, senzația diferenței de viteză dintre cele două momente rămâne în mare parte...