Bunica mea dinspre mamă, singura pe care am cunoscut-o, de altfel, era o femeie dintr-o bucată și avea o comunicare, scurtă și foarte plastică. Țin minte că, toată copilăria m-am amuzat de una dintre expresiile ei favorite. Atunci când îți spunea un lucru simplu și tu întrebai. “De ce?”, îți răspundea calm și neutru, “Ca să se mire proștii”. Mi se părea teribil de nostim să aud așa ceva și căutam să îmi provoc bunica să-și folosească zicerea cât mai des posibil. Asta se întâmpla de mult tare, iar societatea s-a schimbat consistent, Conținutul unei ziceri ca cea folosită de bunica s-a uscat, s-a sfarogit, s-a strâns în el, și, probabil că s-a amestecat în colbul uliței și s-a lăsat purtat de vânt. Acum, discuțiile nu mai au astfel de momente pline de o poezie înțeleaptă. Acum căutăm o comuicare cât mai uscată, una care să treacă de la unul la celălat niște noțiuni concrete. Ei, bine, chiar aici apare o trădare de toat...