Dacă credeți că pandemia de Covid, împreună cu isteriile ei adiacente (globalism, vaccinare, virus fabricat etc) a produs niște valuri în bisericile românești, stați să vedeți ce poate face vâlva produsă acum de acest șaman îmbrăcat în straie mesianice. Sabia amăgirii vă tăia fără milă între oameni care până mai ieri se închinau împreună aceluiași Dumnezeu. Vor fi învrăjbiți pastori și enoriași, frați și surori în credință, chiar și membri ai aceleiași familii. Anatemele au fost aruncate.
România ne-educată este, fără îndoială, o realitate dureroasă, ale cărei efecte se văd lămurit, când privești la direcția imprimată României de cele două voturi de până acum. Resuscitarea legionarismului, aplecarea excesiv de imprudentă spre Rusia, reaprinderea nostalgiilor după vremurile ceaușiste, antisemitismul tot mai apăsător, toate astea au revenit în politica noastră loc pe fondul unui analfabetism al memoriei și al incapacității de a evalua limpede și de a discerne niște mesaje aflate la îndemâna tuturor.
Nu s-a prea vorbit la noi despe Biserica ne-educată. Au fost ascunse, fără eleganță, sub covor carențe evidente de educație și de conduită, începând încă de pe băncile seminariilor teologice (de plidă, faptul că se pune atât de puțin accent pe disciplina dialogului). Se face mult prea puțin pentru dezvoltarea discernământului spiritual, cu aplicare atât în viața de toate zilele, cât și în relație cu mediul cultural – arte, literatură, media, cinema, muzică. În schimb, ne-am complăcut într-un minimalism croit pe șabloane ideologice. Am împrumutat strategia de luptă a lumii împotriva idelogiilor: limbajul propagandistic, transformarea unor lozinci în mantre, remodelarea dicționarelor, etichetarea și ostracizarea dușmanilor, retragerea în ghetto.
Ca și cum acestea nu ar fi suficiente, de dragul unor pete pe creier, creștiinii de la noi au dovedit și faptul că pot să dezinformeze, să mintă, să spurce, să defăimeze și să blasteme dovedind un comportament similar cu cel al lumii pe care o urăsc, pe care o tratează cu dispreț, cu lipsă de milă și de înțelegere.
Îmi pare rău să o spun, dar creștinismul evaghelic românesc arată că este incapabil să coabiteze cu democrația. Nu este vorba doar despre exercitarea dreptului la vot, ci de aspecte mai profunde. Conștiința evanghelică mioritică privește democrația în termeni rudimentari: majoritatea decide, restul se conformează. Incapacitatea de a admite că într-o societate nu toți gândesc la fel și impunerea unui model de legiferare a neprihănirii sunt semne, de mult vizibile la noi, ale faptului că nu putem trăi alături de cetățeni care cred și gândesc în alți termeni realitatea.
Falia creată între păstori și oițe, oarecum ascunsă până acum, în absența unei mize care să scoată din inimi la lumină acele nerușinate doruri, este în aceste zile vizibilă, în toată durerea ei. Ea se va întinde, ca o negură a lipsei de milă, peste adunări. Faliile deschise în familii, mai puțin vizibile, vor lăsa și ele răni și suferințe greu de îndurat.
Lipsa de discernământ din mediile evanghelice era, până acum vreo zece zile, ascunsă publicului larg și, poate de aceea, suportabilă; acum ea este strigată de pe toți pereții, expusă în rușinea ei. Rămâne de văzut cine o va mai suporta, în condițiile în care Evanghelia nu mai are ce și pe cine să convingă, căci propovăduitorii au lucruri mult mai bune de apărat.
