Atunci când Dumnezeu ne-a dat porunca iubirii aproapelui, El a legat-o nemijlocit de modul în care înțelegem să ne iubim și să avem grijă de noi înșine. Dăruim în timp ce dobândim. Semănăm în viețile altora prin încolțirea cuvintelor vieții în inimile noastre.  Împărtășim celor din jurul nostru din seva propriei deveniri.

Uneori, însă, copleșiți fiind de importanța imperativului iubirii semenului, uităm de noi înșine și ignorăm faptul că nu putem dărui altora comori pe care nu le-am agonisit.

E vremea, atunci, să ne aducem aminte de cele trei daruri de mare preț pe care fiecare ni le putem face fiecare propriei ființe, pentru a fi, deopotrivă, și binecuvântați și instrumente ale binecuvântării.

Primul este verticalitatea, expresie a întâlnirii cu divinul (sau cu sacrul, cum spunea Mircea Eliade). Ea are de-a face cu dimensiunea morală a dezvoltării noastre, una tot mai importantă în...