Nu știu cum vă pare vouă acest lucru, dar pentru mine este infinit mai greu să mă gândesc la a argumenta din perspectivă calvinistă despre un Dumnezeu bun și iubitor decât la a o face răspunzând la deloc simpla întrebare multi-milenară „De ce îngăduie El atâta rău în lume?”.

Deși nu am petenția că aș putea răspunde într-un mod satisfăcător problemei existenței răului și suferinței într-un Univers creat de un Dumnezeu iubitor, măcar mi s-a dat un un reper suficient de profund pentru a mă liniști: Întruparea. Prin venirea Lui în lume, Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Sa suferințele noastre și a avut parte de răul lumii ăsteia. Din plin, cu vârf și îndesat. Am la ce să mă gândesc, am un abis de posbilități de a explora participarea Creatorului la durerea lumii căzute sau participarea noastră în bucuria Lui.

Dar nu pot pricepe