Mintea umană se pricepe de minune la umplerea spațiilor goale. În viață, în memorie, în vise, în tot ce vreți: elementele lipsă din scenariu se strecoară în atenția noastră pe nesimțite, până ajungem, seduși fiind de cu totul alte nuanțe, să credem că ele au fost dintotdeauna acolo.

Așa ne-am născut. De fiecare dată când povestim un fapt la care am luat parte, povestea se schimbă. Mai uităm un detaliu, mai adăugăm un altul, mai schimbăm câte ceva, fără să ne dăm seama. Nu ne dorim să mințim, să înflorim realitatea, dar … suntem oameni, iar oamenii cofabulează, adică își re-inventează povestea, adevărul, argumentul.

La fel procedăm și în analiză sau studiu. Oh, desigur, nu ne-o dorim și nu o facem cu intenție, dar … suntem oameni, iar oamenii cofabulează. Ajungem să ne convingem pe noi înșine de măiestria cercetării noastre care, după fiecare aplecare asupra obiectului studiat, înflorește tot mai abitir, spre uimirea pereților.

Magii au venit să se închine Pruncului la iesle. Maria Magdalena a fost o prostituată. Gheena era o groapă de gunoi, undeva la marginea Ierusalimului. Bărbații cucernici ai lui Dumnezeu, încă din vremurile vechi-testamentare se rugau/închinau cu capul descoperit. Acestea sunt exemple triviale; sunt convins că știți și voi. Se numesc legende urbane biblice, nu știu de ce. (vedeți, pe aia cu Isus s-a născut pe 25 decembrie nici nu v-am zis-o).

Când vine vorba de studierea Scripturii, lucrurile devin cu adevărat complicate, căci nici nu ne dăm seama de toate ingredientele pe care le punem în ciorba hermeneutică. Un pic de context tocmai ne iese în cale, numai bun să aducă o adiere în pânza corabiei mele spre a mă conduce unde trebuie să ajung. Descopăr, pe căi duhovnicești, o nouă conexiune nebănuită (mă rog, „trimitere”). Un sens mai deosebit al unui anume cuvânt sună goarna unei noi idei teologice cum nu s-a mai văzut până acum. Și așa mai departe…

Inutil să vă mai spun că pentru conspiraționiștii de tot felul cofabulația este axul cu came al motorașului mestecător de coincidențe și fapte care, puse cum se cuvine, adică, scuze, cap la cap, nasc sensuri ale lumii care ar trebuie să ne producă fiori pe șira spinării.

La fel de inutil este să vă spun despre umplerea spațiilor goale din viitor cu interpretări profetice bombastice, cuvinte profetice despre care nici nu ma contează dacă se vor împlini, apocalipse în toată regula. Un viitor gol provoacă amețeli, vărsături, frisoane; el trebuie neapărat umplut cu ceva. Material există, din belșug.

Dar ar fi păcat, o spun tocmai în încheiere, să credem că noi nu batem câmpii, că nu ne autoamăgim și nu ne creem cel mai călduț mediu în tărtăcuțe pentru ideile noastre prețioase, pe care, pentru a prinde țug, i le atribuim, cu o falsă modestie, Celui de Sus. Da, licuricilor, și voi o faceți; uite, chiar și eu, aceste rânduri fiind o dovadă în acest sens…